China: Preşedintele Xi Jinping începe miercuri o vizită de trei zile în regiunea administrativă specială Macao

China: Preşedintele Xi Jinping începe miercuri o vizită de trei zile în regiunea administrativă specială Macao

Preşedintele Xi Jinping începe miercuri o vizită de trei zile în Macao, paradisul jocurilor de noroc, pentru a marca 20 de ani de la retrocedarea regiunii Chinei, transmite Reuters.

Vizita preşedintelui chinez în fosta colonie portugheză, unde este de aşteptat să anunţe o serie de politici de susţinere, este percepută în linii mari ca o recompensă pentru stabilitatea şi loialitatea acestei regiuni administrative speciale, spre deosebire de fosta colonie britanică Hong Kong, care de şase luni este zguduită de proteste antiguvernamentale.

Măsurile ce vor fi anunţate vizează diversificarea economiei dependente de cazinouri pentru a ajuta Macao să devină un centru financiar care să includă o bursă de valori ce va tranzacţiona yuani.

Nu a fost anunţat programul complet al vizitei, cea mai lungă întreprinsă de Xi Jinping în Macao, dar printre momentele importante se numără participarea, vineri, la depunerea jurământului de către nou lider ales şi sprijinit de Beijing, Ho Iat-seng.

Macao a revenit sub conducerea Chinei pe 20 decembrie 1999 sub aceeaşi formulă "o ţară, două sisteme", menită să păstreze autonomia regiunii, după care este guvernat şi Hong Kong-ul.

Dacă locuitorii din Hong Kong sunt nemulţumiţi de ceea ce percep a fi drept încercări din partea guvernului chinez de a le îngrădi libertăţile, în Macao nemulţumirile sunt reduse, comentează Reuters.

Protestele sunt foarte rare în acest teritoriu unde mai mult de jumătate din cei 620.000 de locuitori au sosit din alte regiuni ale Chinei în ultimele decenii. Cu toate acestea, autorităţile sunt foarte vigilente.

O delegaţie a Camerei de comerţ americane din Hong Kong şi mai mulţi jurnalişti nu au fost lăsaţi să pătrundă în Macao în ajunul începerii vizitei liderului chinez de la Beijing, fără a li se furniza motivul.

Operatorul de transporturi cu feribotul din Macao Turbo Jet a informat că a redus la jumătate cursele dinspre şi spre Hong Kong din cauza verificărilor de securitate.

Sistemul de tranzit feroviar uşor al oraşului, inaugurat pe 10 decembrie, va fi suspendat timp de trei zile începând de miercuri, tot ca măsură de securitate.

Beijingul a redus de asemenea acordarea de vize, începând din noiembrie, pentru locuitorii din zona continentală care doresc să ajungă în Macao până după 20 decembrie, ca parte a restricţiilor de securitate, potrivit lui Vital Umansky, analist în cadrul firmei Sanford C. Bernstein din Hong Kong.

Umansky consideră că aceste restricţii vor pune presiuni suplimentare asupra veniturilor din jocurile de noroc.

Macao depinde în mare măsură de industria jocurilor de noroc, contribuţia cazinourilor reprezentând aproximativ 80% din veniturile guvernamentale. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...