China sancţionează 11 funcţionari americani din cauza Hong Kongului şi trimite avioane în Strâmtoarea Taiwan

China a impus sancţiuni împotriva a 11 cetăţeni americani, printre care şi legiuitori - în replică la sancţiunile americane împotriva a 11 oficialităţi din Hong Kong şi China, acuzate de îngrădirea libertăţilor politice în fosta colonie britanică - şi a trimis avioane de luptă în Strâmtoarea Taiwan chiar în ziua în care a început vizita oficială a celui mai înalt funcţionar american pe insulă în mai bine de patru decenii, transmit luni EFE şi Reuters.

Sancţiunile chineze intră în vigoare de luni şi afectează senatori republicani cunoscuţi precum Ted Cruz şi Marco Rubio, dar şi grupuri non-profit sau pentru apărarea drepturilor omului, cu sediul în SUA, printre care National Endowment for Democracy (NED), Institutul Democratic Naţional pentru Afaceri Internaţionale, Institutul Internaţional Republican, Freedom House şi Human Rights Watch.

"În replică la comportamentul greşit al SUA, China a decis să impună sancţiuni împotriva indivizilor care s-au comportat impertinent în chestiuni având legătură cu Hong Kongul", a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Zhao Lijian, la conferinţa de presă de luni, potrivit Reuters. Oficialitatea chineză nu a explicat ce anume implică aceste sancţiuni.

Washingtonul a anunţat vineri instituirea de sancţiuni împotriva a 11 lideri din Hong Kong, printre care şi şefa executivului Carrie Lam, acuzaţi că încearcă să restrângă autonomia teritoriului, precum şi "libertatea de expresie sau de reuniune" a locuitorilor fostei colonii britanice. În urma deciziei, bunurile lor de pe teritoriul SUA sunt îngheţate şi se instituie restricţii severe asupra tranzacţiilor de afaceri cu aceştia.

Parlamentarii americani vizaţi de sancţiunile adoptate luni de China au fost critici fermi ai noii legi privind securitatea naţională, impusă de China în Hong Kong la sfârşitul lunii iunie.

Ca o nouă dovadă a relaţiilor tensionate dintre China şi SUA, avioane de vânătoare chineze au trecut luni linia imaginară care divizează Strâmtoarea Taiwanului, chiar în momentul în care a început vizita ministrului sănătăţii american, Alex Azar, funcţionarul american cu rangul cel mai înalt care se află pe insulă din 1979, an în care Washingtonul a rupt relaţiile oficiale cu Taipeiul, recunoscând în schimb Republica Populară Chineză şi stabilind relaţii oficiale cu Beijingul.

Potrivit unui scurt comunicat publicat de Ministerul Apărării taiwanez, avioane de vânătoare de tip J-10 şi J-11 ale forţelor aeriene chineze, al căror număr nu este specificat, au survolat zona în jurul orei locale 09:00 (01:00 GMT), transmite EFE. Armata taiwaneză a urmărit avioanele de la bordul navelor dotate cu sisteme terestre de rachete antiaeriene şi a emis un avertisment verbal avioanelor chineze, înainte de a trimite o patrulă pentru a le intercepta şi "a le expulza".

Cartierul General al Forţelor Aeriene ale Taiwanului a dat asigurări că această "invazie deliberată distruge situaţia actuală din Strâmtoarea Taiwanului" şi "afectează grav securitatea şi stabilitatea în regiune". AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cum se stă. Ultimele cifre și calcule din taberele principalelelor partide

2 Se întoarce foaia? Gunoiul care l-a înregistrat pe Nicușor Dan, chemat de procurori cu înregistrările difuzate…

3 Sindile, audiat la DNA! În vârstă de 42 de ani, șeful jandarmilor la represiunea din 10 august s-a pensionat p…

4 CTP / Nu votez cu madam Cârnat

5 Ultimul sondaj înainte de alegerile de duminică. Nicușor Dan și Gabriela Firea, umăr la umăr în lupta pentru P…