China va descuraja avorturile şi va lua măsuri menite să facă tratamentul de fertilitate mai accesibil, în efortul de a creşte natalitatea

China va descuraja avorturile şi va lua măsuri menite să facă tratamentul de fertilitate mai accesibil, în efortul de a creşte natalitatea

Măsurile de sprijin anunţate, de la impozitare şi asigurări până la educaţie şi locuinţe, vor fi îmbunătăţite şi implementate, guvernele locale fiind încurajate să stimuleze serviciile de îngrijire a sugarului şi locurile de muncă care acordă o atenţie deosebită familiei, conform noilor reglementări publicate pe site-ul autorităţii naţionale de sănătate.

De asemenea, China va promova sănătatea reproductivă pentru a spori gradul de conştientizare a publicului, ”prevenind în acelaşi timp sarcinile nedorite şi reducând avorturile care nu sunt necesare din punct de vedere medical”.

Rata de fertilitate a Chinei de 1,16 în 2021 a fost cu mult sub standardul OCDE de 2,1 pentru o populaţie stabilă şi printre cele mai scăzute din lume.

Anunţul vine în condiţiile în care politica fără compromisuri ”zero-COVID” a Chinei de a reduce focarele prin impunerea de carantine stricte ar fi putut cauza daune profunde dorinţei de a avea copii, spun demografii.

Autoritatea chineză de sănătate va ghida guvernele locale să includă treptat tehnologia de reproducere asistată în sistemul medical naţional. Tehnologia precum fertilizarea in vitro (FIV) este de obicei foarte scumpă în China şi nu este accesibilă femeilor necăsătorite.

Naşterile vor atinge minime record în acest an în China, potrivit demografilor, scăzând sub 10 milioane faţă de cele 10,6 milioane de copii născuţi anul trecut – un procent cu 11,5% mai mic decât cel înregistrat în 2020.

În ultimul an, autorităţile chineze au început să introducă măsuri precum deduceri fiscale, concediu de maternitate mai lung, asigurări medicale îmbunătăţite, subvenţii pentru locuinţe, bani suplimentari pentru un al treilea copil şi ieftinirea meditaţiilor private.

Noile reglementări marchează cea mai cuprinzătoare notificare la nivel naţional, inclusiv referinţa la reducerea avorturilor, care au fost în general uşor accesibile în ultimii ani.

Potrivit autorităţii chineze de sănătate, măsurile sunt cruciale pentru ”promovarea dezvoltării echilibrate pe termen lung a populaţiei”.

Numărul avorturilor realizate a fost de peste 9,5 milioane între 2015 şi 2019, potrivit unui raport al Comisiei Naţionale de Sănătate publicat la sfârşitul anului 2021.

China, care a impus o politică a copilului unic între 1980 şi 2015, a recunoscut oficial că se află în pragul unei scăderi demografice. A înlocuit acea politică cu o politică care permite cuplurilor să aibă doi copii în 2016 şi a schimbat-o din nou în 2021, permiţând cuplurilor căsătorite să aibă până la trei copii.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?