Chirițoiu: Medicii prescriu medicamente mai scumpe, influențați și de bugetele mari ale firmelor farmaceutice

Chirițoiu: Medicii prescriu medicamente mai scumpe, influențați și de bugetele mari ale firmelor farmaceutice

Medicii prescriu medicamente mai scumpe, influențați de bugetele mari pe care le au companiile farmaceutice la dispoziție pentru marketing, a declarat, luni, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în cadrul conferinței de prezentare a raportului anual pentru 2015.

El a precizat că analiza pe care Consiliul o derulează pe piața medicamentelor va fi finalizată săptămâna viitoare.

"Ce am văzut noi în cadrul acestei analize este că în continuare se prescriu surprinzător de mult medicamentele mai scumpe, așa-numite medicamente inovative, și nu variantele lor mai ieftine, care sunt medicamentele generice. În general, eforturile suplimentare le suportă pacientul, deci cine pierde din acest lucru este mai degrabă pacientul. Pentru că medicii prescriu, iar pacienții îi ascultă pe medici, ceea este firesc. Iar medicii prescriu influențați în parte și de sumele mari pe care le au la dispoziție firmele farmaceutice pentru promovarea medicamentelor. Lanțul ar fi: prețuri mai mari aprobate de stat pentru același medicament, ceea ce face să existe mai mulți bani la dispoziția anumitor companii care pot folosi aceste fonduri suplimentare ca să stimuleze medicii să prescrie respectivele medicamente", a spus Chirițoiu.

Potrivit acestuia, se ajunge la situația în care pacienții plătesc mai mult decât ar trebui.

"Astfel, există companii care pierd, pentru că plătesc un claw-back, o reducere mai mare decât ar trebui, și pierd pacienții care plătesc mai mulți bani din buzunar decât ar trebui", a completat oficialul Concurenței.

Chirițoiu a arătat că va discuta toate aceste aspecte cu autoritățile din sectorul sanitar, atunci când analiza pieței va fi finalizată.

"Concluziile vor fi puse în dezbatere publică, vom avea o lună să primim reacții din partea celor interesați. Apoi, când toate acestea vor fi definitivate, le vom discuta cu factorii de decizie, care sunt Ministerul Sănătății, Casa Națională de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentelor", a susținut el.

Întrebat dacă medicii sunt plătiți de companiile farmaceutice pentru a prescrie un anumit medicament, Chirițoiu a răspuns: "Sunt bugete substanțiale de marketing pentru promovarea medicamentelor. Formele sunt diverse, forme legale, cel puțin. Sunt cele care vizează activități științifice, participarea la congrese, prezentarea de studii și așa mai departe".

Consiliul Concurenței a prezentat, luni, raportul anual pentru 2015. Instituția a sancționat, anul trecut, 202 entități, de 3,8 ori mai mult decât în anul precedent, iar valoarea totală a amenzilor impuse a depășit 239,6 milioane de lei (53,9 milioane de euro), se arată în raport.

'Nivelul acestor sancțiuni a înregistrat, astfel, o creștere considerabilă față de nivelul total al sancțiunilor din anii precedenți (de 1,3 ori mai mare decât în anul 2014, 2,76 ori mai mare decât în 2013 și de 7,93 ori mai mare decât în 2012). Din punct de vedere al tipului de încălcare a legislației, 69,19% din totalul sancțiunilor aplicate a fost pentru un caz cu obiect multiplu (înțelegeri verticale și o înțelegere orizontală), 9,49% pentru trei înțelegeri orizontale, 6,27% pentru 15 înțelegeri verticale, 1,24% pentru un caz de abuz, 13,8% pentru un caz de nerespectare a condițiilor impuse printr-o decizie anterioară a Consiliului Concurenței și sub 0,01% pentru nefurnizare de informații', subliniază documentul.

Potrivit acestuia, în 2015, autoritatea de concurență a finalizat 21 de investigații privind posibila încălcare a legislației de concurență.

'Cea mai mare parte a investigațiilor privind posibila încălcare a legislației de concurență finalizate în 2015 a fost reprezentată de înțelegerile anticoncurențiale verticale. Patru din totalul investigațiilor finalizate în 2015 au vizat atât încălcarea legislației naționale, cât și pe cea a legislației comunitare. Durata medie a investigațiilor privind posibila încălcare a legislației de concurență finalizate în 2015 a fost de 4,98 ani, în timp ce mediana duratei a fost de 4,87 ani', informează CC.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Fugarul Rizea, dezvăluiri murdare despre Ponta și Hrebenciuc

2 Așa o fi?

3 Dovada că unii dintre procurorii români sunt niște dobitoci / Cazul italianului „înșelat” de o gorjeancă

4 Expo-nuri în Poliția Română?

5 „Derapajul” lui Năsui nu mai pare întâmplător / ​Lobby puternic împotriva Legii 5G / Companiile chineze, în frunte…