
Chișinăul, amenințat de Kremlin după încarcerarea Evgheniei Guțul: ,,O avansare rapidă a armatei ruse”
Condamnarea la închisoare a bașcanei Găgăuziei reprezintă un act de represiune. Situația poate fi schimbată, potrivit deputatului Dumei de Stat din Rusia, Konstantin Zatulin, prin înaintarea armatei ruse spre granița Ucrainei cu Rep. Moldova.
„Această sentință este revoltătoare în sine. Șapte ani de închisoare pentru conducătoarea oficială a autonomiei găgăuze din cadrul Moldovei (...) Este o represiune. Și nu doar împotriva Evgheniei Guțul personal, ci împotriva întregului popor găgăuz, care este astfel forțat să se supună voinței autorităților de la Chișinău și să renunțe la orice rezistență. Cred că cea mai radicală soluție pentru problema creată ar fi o avansare rapidă a armatei ruse în direcția graniței Ucrainei cu Transnistria și Moldova”, a afirmat deputatul rus, susținând că într-un astfel de scenariu „situația s-ar schimba radical”.
O reacție au avut și alte portavoci ale Kremlinului, printre care și purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.
,,Este un exemplu de decizie motivată politică. Este exemplu de presiune ilegală asupra oponenților politice în cadrul campaniei electorale. Vedem cum opoziția este supusă represiunilor. Oamenii sunt lipsiți de posibilitatea să voteze pentru cine vor. Regulile și normele democratice sunt călcate în picioare”, a subliniat Peskov.
Iar Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, susține că această ,,condamnare reprezintă culminarea represiunilor regimului de la Chișinău împotriva întregii autonomii găgăuze. Conducătoarea acesteia, Evghenia Guțul, aleasă în 2023, nu a fost inclusă în componența guvernului republican, în ciuda prevederilor legale. În aprilie, printr-o decizie a Curții Constituționale a Moldovei, Găgăuzia a fost lipsită de dreptul de a-și numi propriul procuror”.
Apărarea politicienilor pro-ruși
Au sărit în apărarea bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, și politicieni pro-ruși din țara sa, printre care se numără și Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), formațiune membră a Blocului Electoral Patriotic.
,,Tot ce a putut realiza justiția reformată a Maiei Sandu e să condamne la 7 ani cu executare o femeie, o mamă, un lider de administrație locală, ales de popor. Tot ce a putut realiza justiția reformată și poliția politică a Maiei Sandu e să răzbune frustrările profunde și ura personală a președintei, care este invidioasă pe orice succes sau împlinire care nu-i aparține ei. Repet, trăim într-un stat autocrat condus de indivizi lipsiți de empatie și de grijă pentru oameni și popor”, a notat pro-rusul pe pagina sa de Facebook.
Și Vasile Tarlev, liderul formațiunii Viitorul Moldovei, parte și a aceluiași bloc, a avut un comentariu critic.
,,Asta e răzbunare. Răzbunare pentru poziția independentă. Răzbunare pentru că nu și-a plecat capul în fața puterii, a trădat alegătorii și nu i-a fost frică să meargă împotriva politicii guvernului corupt”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Pionul Moscovei
Andrei Curăraru, expert în politici publice și securitate al Comunității Watchdog.md, susține că punctele de vedere ale acestor oameni sunt parte a planului de destabilizare a Moscovei privind Chișinăul.
,,Acești oameni nu apără doar o persoană. Apără un sistem. Sunt aliați direcți ai lui Șor, ai rețelelor finanțate din Rusia și ai planului de destabilizare. Urmează Curtea de apel. Urmează campania de victimizare. Urmează proteste în Găgăuzia. Stamov și alde el cu proteste, fake news și așa ziși „experți”. Totul în prag de alegeri. Este un scenariu cunoscut: destabilizezi, agiți, compromiți. Evghenia Guțul nu a fost o eroină. A fost un pion. O piesă într-un plan mult mai mare, finanțat de Moscova, executat de Șor. Iar acum, o parte din rețea încearcă să o transforme în martir. Această condamnare trebuie confirmată. Pentru că nu e doar despre Guțul. E despre cine mai controlează Moldova: legea sau rețelele subordonate Kremlinului. Și dacă nu apărăm acum principiul că nimeni nu e mai presus de lege — mâine nu vom avea cum să ne apărăm pe noi”, a precizat expertul.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată la șapte ani de închisoare și încătușată în sala de judecată, a transmis o reacție publică prin intermediul avocaților săi după ce a fost încarcerată. Ea susține că este nevinovată și se consideră o victimă a puterii.
,,Această decizie nu are nimic de-a face cu justiția. Acesta este un masacru politic, planificat și executat după instrucțiunile de sus. Astăzi sunt după gratii, iar mâine poate fi oricine îndrăznește să critice autoritățile. Aceasta nu este o propoziție pentru mine - este o sentință pentru tot sistemul democratic al Moldovei.Aceasta este o încercare de intimidare a găgăuziei, care au curajul să voteze așa cum vrea partidul de guvernământ”, a notat aceasta pe pagina sa de Facebook.
Bașcana Evgheniei Guțul acuză formațiunea puterii, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), precum și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, că folosesc ,,represiunea ca instrument de combatere a disidenței. În premergătoare alegerilor parlamentare, nu se timid în privința metodelor - fabricarea cazurilor, presiuni asupra judecătorilor, convingeri politice. Toate acestea se fac în același scop - pentru a păstra puterea cu orice preț. Nu recunosc această farsă și voi lupta pentru numele meu, onoarea și adevărul meu. Nu pot fi distrus. Cu siguranță mă voi întoarce la ai mei! Pentru copiii mei! Pentru propria mea familie!Vom apela cu siguranță la această decizie autorităților superioare și vom căuta dreptate”.
Responsabilii PAS au spus că nu comentează aceste acuzații, iar cei Administrației Prezidențiale nu au venit deocamdată cu o reacție.
În data de 5 august , bașcana Găgăziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată la șapte ani de pușcărie, precum și a fost confiscarea sumei de aproape 41. 000.000 de lei moldovenești. Alături de ea a fost condamnată și secretară fostei formațiuni Șor, Svetlana Popan, ea fiind privată de libertate pe un termen de șase ani și fiindu-i confiscată suma de circa 10.000.000 de lei moldovenești.
Sursa: adevarul.ro