Ciclism - Turul Franței: Etapa a 15-a, câștigată de Greipel, Chris Froome tricou galben

Germanul Andre Greipel (Lotto Soudal) și-a adjudecat duminică etapa a 15-a a Turului ciclist al Franței, al treilea său succes în actuala ediție, în timp ce britanicul Chris Froome (Sky) nu a avut probleme să-și păstreze tricoul galben de lider.

Promisă, după cum s-a spus, sprinterilor, una dintre ultimele oportunități pentru ei, etapa dintre Mende și Valence s-a încheiat, așadar, previzibil, cu o luptă între cei mai rapizi rutieri la finaluri, mai mult cu victoria celui mai bun dintre ei în actuala ediție a Marii Bucle, Greipel fiind cronometrat pe 183 km în 3h56'35". Pe locurile următoare s-au situat John Degenkolb (Germania — Giant) și norvegianul Alexander Kristoff (Katiușa), în același timp.

Cu același timp au fost cronometrați și principalii favoriți, astfel că ierarhia generală rămâne neschimbată: conduce Froome, urmat la 3'10" de columbianul Nairo Quintana (Movistar) și la 3'32" de americanul Tejay van Garderen (BMC).

Etapa a 16-a, programată luni, de la Bourg-de-Peage la Gap, este lungă de 201 km, cu 2 cățărări de categoria a 2-a, fiind punctată cu 3 stele și considerată favorabilă oamenilor puternici, din cauza vârfului Manse, dar și a coborârii imediat după ce se trece de altitudinea de 1.268 m, una complicată și riscantă.

Marți este a doua zi de pauză, pentru ca de miercuri să se dea ultimele bătălii, în Alpi, cu cel mai spectaculos vârf în penultima zi, sâmbătă, când se va trece peste Alpe d'Huez. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români