Ciclism: Germanul Maximilian Schachmann a câştigat ediţia din acest an a cursei Paris-Nisa

Ciclistul german Maximilian Schachmann (Bora) a câştigat ediţia din acest an a cursei Paris-Nisa, după ce se impusese şi anul trecut, ultima etapă, a 8-a, fiindu-i fatală duminică numărului unu mondial, slovenul Primoz Roglic (Jumbo), transmite AFP.

Roglic, slăbit de două căzături, nu a putut rezista în ultima etapă, încheiată în localitatea Levens cu victoria danezului Magnus Cort Nielsen (EF Education).

În sprintul final, Cort Nielsen i-a devansat pe francezii Christophe Laporte, sosit pe locul 2 şi vineri, şi Pierre Latour, la capătul celor 93 de kilometri ai acestei etape scurtate din cauza restricţiilor din zona Coastei de Azur.

În clasamentul final, Schachmann a fost urmat de doi ciclişti de la echipa Astana, rusul Aleksandr Vlasov, locul 2 la 19 secunde, şi spaniolul Ion Izagirre, al treilea la 23 sec.

Schachmann, în vârstă de 27 de ani, este primul ciclist care câştigă doi ani la rând Paris-Nisa după kazahul Aleksandr Vinokurov în 2002 şi 2003.

Roglic a ratat în circumstanţe asemănătoare victoria anul trecut în Turul Franţei. El i-a cedat atunci tricoul galben compatriotului său Tadej Pogacar în ajunul sosirii, în contratimpul de la La Planche des Belles Filles, după ce părea să fi câştigat cursa.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români