Ciclism: M-am dopat pentru prima oară la 21 de ani, dezvăluie Lance Armstrong

Ciclistul american Lance Armstrong afirmă că avea doar 21 de ani atunci când a început să se dopeze, dezvăluirea fiind făcută în documentarul "Lance", care va fi difuzat în două părţi, pe 24 şi 31 mai, de postul american ESPN.

După anunţul de prezentate făcut săptămâna trecută, ESPN a difuzat câteva secvenţe în premieră din acest documentar, în cursul zilei de luni.

"Când m-am dopat pentru prima oară? Trebuie să fi avut 21 de ani, era în timpul primului meu sezon ca profesionist", a indicat Armstrong, care a cucerit titlul de campion mondial în anul respectiv (1993), la Oslo.

Fostul rutier, care a câştigat de şapte ori Turul Franţei după ce a reuşit să învingă un cancer testicular, a mai spus că "nu ştie" dacă dopajul i-ar fi cauzat teribila maladie.

"Dacă dopajul mi-a produs cancerul? Nu ştiu, însă nu pot spune cu siguranţă că nu", a subliniat americanul, indicând totodată că a utilizat hormoni de creştere în 1996, cu puţin timp înainte să fie diagnosticat cu cancer.

În ianuarie 2013, Lance Armstrong a recunoscut, în cursul unui interviu acordat celebrei Oprah Winfrey, că a recurs la dopaj în cea mai mare parte a carierei sale sportive.

"Le Boss", cum era supranumit ciclistul american în perioada sa de glorie, a fost suspendat pe viaţă în octombrie 2012 de către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), care i-a retras din palmares cele şapte titluri cucerite în Marea Buclă.

ESPN va prezenta suişurile şi coborâşurile carierei rutierului texan, dându-i totodată cuvântul fostului său coechipier George Hincapie sau lui Derek Bouchard-Hall, fostul conducător al ciclismului american.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR