Cinci ani interzis la permis pentru șoferii condamnați pentru accidente mortale

Cinci ani interzis la permis pentru șoferii condamnați pentru accidente mortale

Senatorii au aprobat un proiect de lege conform căruia cei condamnați definitiv pentru uciderea unei persoane, în condițiile în care acest lucru s-a întâmplat din cauza nerespectării legislației rutiere, nu vor putea susține examen pentru obținerea timp de la ieșirea din pușcărie

image

Astfel este vorba de o nouă prevedere legată, conform avocatnet.ro , de redobândirea dreptului de a conduce, în cazul șoferilor condamnați definitiv pentru uciderea unei persoane. Concret, în Codul rutier va fi prevăzut faptul că “persoana care nu deține permis de conducere și a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea unei persoane , săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, precum și persoana al cărei permis de conducere a fost anulat (...) nu au dreptul să se prezinte la examen pentru obținerea permisului de conducere , respectiv pentru obținerea unui nou permis de conducere, după caz, pe o perioadă de cinci ani de la data executării pedepsei în regim de privare de libertate sau de la data expirării termenului de supraveghere stabilit de instanță”.

Șoferii, amendați și din spatele ghișeelor

Propunerea de modificare legislativă vine din partea Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și mai prevede, între altele, că ofițerii care lucrează la ghișeele direcțiilor pentru permise și înmatriculări vor putea să constate contravenții, adică să dea amenzi, de exemplu, șoferilor care dețin simultan două permise de conducere, unul emis de autoritățile din România și altul de proveniență străină, lucru interzis de lege. În plus, va fi amendată și neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare.

O altă modificare vizează filmarea examenului pentru obținerea permiselor din categoriile A, A1 și A2, adică pentru motociclete. „Prin instalarea sistemelor tehnice de monitorizare pe autovehiculul în care se află examinatorul, se pot înregistra audio comenzile date de către acesta și se pot observa manevrele efectuate de către candidat, fapt ce permite observarea modalității în care candidatul se conformează normelor de circulație”, se mai subliniază în expunerea de motive.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”

4 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

5 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică