Cinci cifre cheie despre Coreea de Nord, înaintea summitului Trump-Kim din Vietnam

Cinci cifre cheie despre Coreea de Nord, înaintea summitului Trump-Kim din Vietnam

Cu o zi înaintea celui de-al doilea summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, AFP prezintă marţi cinci cifre cheie despre izolata ţară asiatică.

Potrivit sursei citate, 67% reprezintă proporţia populaţiei active care lucrează în sectorul agricol, conform datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură.

Până la 120.000, cea de-a doua cifră prezentată, este numărul persoanelor închise în mod arbitrar în patru lagăre de deţinuţi politici, potrivit rapoartelor anuale ale Amnesty International din 2017 şi 2018.

Condiţiile de viaţă nu respectă normele internaţionale, iar deţinuţii sunt supuşi muncii forţate, torturii şi altor rele tratamente, arată organizaţia non-guvernamentală menţionată.

Totodată, conform Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii, care se bazează pe informaţii din 2017, ultimele disponibile, 15% dintre nord-coreeni au un abonament de telefonie mobilă. În ultima vreme, însă, s-a putut observa o creştere a numărului de telefoane mobile la Phenian, notează AFP.

 


Foto: (c) Dita Alangkara / AP


O altă cifră cheie este 6, care reprezintă numărul testelor nucleare efectuate după 2006 de Coreea de Nord, ultimul în septembrie 2017. Toate au avut loc la Punggye-ri, în apropierea frontierei cu China, acesta fiind singurul sit de acest gen al regimului nord-coreean. Phenianul afirmă că l-a distrus în 2018, însă faptul nu a putut fi confirmat de observatori internaţionali.

Ultima informaţie cheie prezentată de AFP, care citează Banca centrală sud-coreeană, este suma de 1.300 de dolari, care ar constitui venitul naţional brut pe locuitor în Coreea de Nord, în 2017, cifră ce nu diferă în raport cu 2016.

Economia nord-coreeană s-a contractat cu 3,5% în 2017, cel mai slab rezultat al său în ultimii 20 de ani.

Kim Jong Un şi Donald Trump urmează să se întâlnească pentru al doilea summit miercuri şi joi la Hanoi. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Sfaturi de la ANRE pentru schimbarea furnizorului și contractului de energie electrică

2 DOCUMENT / Ce trebuie să faci ca să închei un nou contract pentru energia electrică? ANRE arată pașii de urmat d…

3 SURSE Radu Gavriș, adjunctul Poliției Capitalei, cercetat disciplinar după ce a fost prins petrecând cu peste …

4 FOTO Imaginea care demontează apărarea lui Gavriș / Ministrul de Interne reacționează

5 Membru marcant al Mafiei, ucis cu sânge rece de un lucrător român. La audieri a spus că a fost nevoit să-și ap…