Cinci civili au fost uciși în cursul nopții la Donețk

Cinci civili au fost uciși și alți 29 au fost răniți în noaptea de marți spre miercuri, în cursul unor bombardamente în orașul Donețk, în estul Ucrainei, au anunțat miercuri autorităților locale, relatează AFP.

'Bombardamentele au continuat în cursul nopții. Cinci civili au fost uciși și 29 răniți. La 09.30 (06.30 GMT), acțiunile militare continuau și au fost auzite tiruri de artilerie peste tot', a anunțat administrația bastionului separatist prorus, potrivit unui comunicat.

Acest anunț survine în contextul în care tensiunile militare și diplomatice au reapărut în ultimele zile.

Confruntările s-au intensificat în ultimele 12 zile și armata ucraineană a anunțat marți seara că trupele sale au fost atacate direct de trupe rusești, în apropiere de Lugansk, o altă regiune separatistă prorusă vecină cu Donețk.

Aceste acuzații sunt o premieră de la semnarea acordurilor de la Minsk, în septembrie. Miniștrii de externe ucrainean, rus, german și francez urmează să se reunească miercuri seara la Berlin pentru 'a împiedica o nouă agravare a confruntării militare și o nouă escaladare politică între Kiev și Moscova', potrivit ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier.

În contextul 'agravării situației', președintele ucrainean Petro Poroșenko va reveni miercuri în țară, după o intervenție la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveția).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Radu Drăgușin a pasat decisiv în Serie A, după un debut criticat în Italia

2 Cele 21 de minute de la Live Aid prin care Freddie Mercury a salvat trupa Queen

3 „Să plece cu circul și maimuțăreala” / Incidente la vizita foarte scurtă a lui Călin Georgescu în Vaslui

4 Nicușor Dan pregătește desemnarea premierului: Alexandru Nazare a devenit favorit

5 O urmă bizară fotografiată de Curiosity pe Marte aprinde speculațiile