Cine e noul director Romsilva. Contul său de Facebook a fost rapid curățat de postări și poze

Cine e noul director Romsilva. Contul său de Facebook a fost rapid curățat de postări și poze

Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva are un nou director general, desemnat de către Consiliul de Administrație pentru un mandat de patru luni. Este vorba despre șeful Direcției Silvice Vâlcea, Marius Dan Sîiulescu.

Marius Dan Sîiulescu director general interimar RNP Romsilva Sursa RNP Romsilva

Noul director înlocuiește la București un alt vâlcean, pe Daniel Nicolăescu (2022 - 2024), al cărui mandat de director general a expirat.

Și la Vâlcea a înlocuit un alt fost director Romsilva - pe Gheorghe Mihăilescu (2018 - 2020). Primul provenea de la un ocol silvic privat (dar anterior a lucrat în cadrul structurilor Direcției Silvice până la începutul anilor 2000), în timp ce al doilea era din sistem, la fel ca și Sîiulescu. Ambii vâlceni au fost implicați în mai multe scandaluri.

A candidat pentru o primărie celebră din zona rurală, în 2016, din partea liberalilor

Noul director general are 47 de ani, este căsătorit și tatăl unei fete, studentă în primul an la ASE. S-a născut la Vaideeni (Vâlcea), unde în 2011 a candidat la primărie, din partea liberalilor, împotriva actualului prim-gospodar Daniel Achim Băluță.

De altfel, tot liberalii l-au susținut în ascensiunea sa în carieră, la fel cum l-au susținut și pe Daniel Nicolăescu, în timp ce Gheorghe Mihăilescu s-a bucurat de sprijin din partea social-democraților.

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, întrunit luni, 15 ianuarie 2024, l-a desemnat pe Marius Dan Sîiulescu pentru un mandat provizoriu de patru luni, începând de marți, 16 ianuarie 2024.

Ascensiunea în carieră

Marius Dan Sîiulescu a absolvit, în anul 2000, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, precum și cursurile Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune a Universității „Spiru Haret” din București, în anul 2008.

A început cariera în silvicultură ca șef de district la Ocolul Silvic Bălcești Vâlcea, după care s-a mutat mai aproape de casă la Ocolul Silvic Romani - Horezu, unde a răspuns de regenerarea pădurilor , investiții, securitate și sănătatea în muncă, iar mai apoi a preluat conducerea Ocolului Silvic Băbeni Vâlcea.

„De asemenea, și-a desfășurat activitatea și în cadrul aparatului Direcției Silvice Vâlcea, iar din luna aprilie a anului 2023 a preluat funcția de director al Direcției Silvice Vâlcea”, se mai menționează în comunicatul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

Structura administrează 3,13 milioane hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului, care reprezintă circa 48% din pădurile țării. În plus, asigură și servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Romsilva administrează și 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat.

Pare cel mai tânăr, dar și cel mai sărac director al Romsilva

Potrivit declarațiilor sale de avere și interese, șeful silvicultorilor din România se remarcă, pe lângă tinerețe, și prin lipsa de avere - pare cel mai sărac director pe care l-a avut până acum Romsilva: deține trei mașini, dintre care cea mai veche este din 2002, iar cea mai nouă din 2012 (Audi A4), un teren de 2.600 mp în Vaideeni (din 2010) și un apartament în Horezu - Vâlcea (din 2015). În schimb are datorii, în urma unui împrumut contractat la BCR pe cinci ani, în 2022, de aproximativ 120.000 de lei.

De menționat ar fi și faptul că miercuri, 17 ianuarie 2024, contul său de Facebook a fost curățat rapid de orice postare / fotografie ce ar fi putut să-i dăuneze imaginii, deși obișnuia să pozeze des în natură și să posteze diverse citate motivaționale.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?