Cine este Jim Ratcliffe, salvatorul lui Manchester United. Cel mai bogat om din Anglia, crescut într-o casă de consiliu

Cine este Jim Ratcliffe, salvatorul lui Manchester United. Cel mai bogat om din Anglia, crescut într-o casă de consiliu

Sir Jim Ratcliffe, cel mai bogat om al Marii Britanii, a decis să cumpere 25% din clubul Manchester United pentru suma de 1,5 miliarde de euro și să-l aducă iar în topul fotbalului european.

Englezul de 71 de ani, cu o avere estimată la 23,3 miliarde de euro, a pornit de jos. Născut în 1952, Sir Jim a crescut într-o casă de consiliu - un stabiliment al statului, în care se oferă chirii la prețuri modice persoanelor care au nevoie de asistență socială - în Failsworth, un orășel între Manchester și Oldham, înainte de a merge la Beverley Grammar School când familia sa s-a mutat în Yorkshire.

A mers la Universitatea din Birmingham, unde s-a specializat în inginerie chimică. Sir Jim a continuat să lucreze ca stagiar contabil la o companie de produse farmaceutice, înainte de a se muta la Esso, apoi la Courtaulds. În 1992 și-a ipotecat casa pentru a cumpăra divizia de chimicale a BP pentru aproximativ 40 de milioane de lire sterline, notează allfootball.com, citat de DigiSport.

Deține cluburile Nice și Lausanne

Și-a început primele săptămâni de afaceri înainte de a împlini 40 de ani și a fondat Ineos la 45 de ani, în 1998. În următorii 20 de ani, a transformat-o în a patra companie chimică din lume, cu venituri anuale de 45 de miliarde de lire sterline.

Miliardarul a intrat în fotbal în anul 2017, când a cumpărat clubul elvețian Laussane, iar doi ani mai târziu a achiziționat și gruparea franceză OGC Nice în schimbul a 91 de milioane de euro. Sir Jim este un fan Manchester United de o viață, deși are și un abonament la Chelsea: ”Sunt un deținător de abonament la Chelsea, sunt de ani de zile, deși sunt cu adevărat un fan Manchester United. Sau am fost!”

Va investi 300 de milioane de euro în modernizarea stadionului

În primă fază, Ratcliffe va investi 300 de milioane de euro pentru modernizarea stadionului Old Trafford. În plus, acesta și-a exprimat ambiția de a o readuce pe Manchester United acolo unde se afla în mandatul lui Sir Alex Ferguson, retras în 2013.

"Ca cetățean al acestui oraș și suporter al clubului de o viață, sunt foarte încântat să anunț că am obținut un acord cu cei din conducere de a ne ocupa de chestiunile ce țin de partea fotbalistică. În timp ce succesul comercial al clubului a garantat întotdeauna fonduri suficiente pentru a câștiga trofee la cel mai înalt nivel, acest potențial nu a fost exploatat la maximum în ultima vreme.

United s-a clasat pe locul 4 în grupa A a Ligii Campionilor. Foto Getty images

United s-a clasat pe locul 4 în grupa A a Ligii Campionilor. Foto Getty images

Suntem aici pentru o perioadă lungă și conștientizăm că avem în față multe provocări și o muncă dificilă , dar le vom aborda cu rigoare, profesionalism și pasiune. Ambiția noastră comună este clară: aceea de a revedea Manchester United la locul ei, adică în vârful fotbalului britanic și mondial", a declarat Ratcliffe.

Acum, Manchester United este la mijlocul clasamentului în Premier League și a încheiat deja socotelile cu cupele europene.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”