Cine îi dă lui Ciolacu informații din dosarul renumărării voturilor la Sectorul 1 și care ar putea fi consecințele unei răsturnări de scor?

Cine îi dă lui Ciolacu informații din dosarul renumărării voturilor la Sectorul 1 și care ar putea fi consecințele unei răsturnări de scor?

Declarațiile liderului PSD Marcel Ciolacu despre răsturnarea rezultatului oficial prin renumărarea voturilor de la Primăria Sectorului 1 nu reprezintă altceva decât ”un joc populist periculos” și nu știm ”de unde are el informațiile, pentru că, totuși, e o anchetă în derulare, informațiile astea nu ar trebui să zburde liber pe câmpii”, spune Septimius Pîrvu, expert în procese electorale și membru al Expert Forum (EFOR).

Reacția vine după ce Marcel Ciolacu a declarat public că ar avea informații despre stadiul în care se află renumărarea de către polițiști a voturilor obținute de candidații la Primăria Sectorului 1 în septembrie anul trecut.
 
Liderul PSD susține că operațiunea desfășurată de polițiști, care încă nu s-a încheiat, l-ar scoate câștigător pe colegul lui de partid Dan Tudorache, în detrimentul primarului declarat de BEC, Clotilde Armand (USR-PLUS).

Renumărarea voturilor depozitate în saci a fost dispusă de procurorul Sorin Iaşinovschi de la Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), potrivit unui document consultat de G4Media.ro.

„Din ancheta de la SIIJ, pentru că şeful Biroului electoral de sector era un magistrat şi ancheta e dusă de către SIIJ, aflăm că de fapt dna Clotilde a pierdut alegerile. Mai sunt 220 de saci de numărat, dar trendul electoral este unul foarte clar, se pare că dl Tudorache a câştigat alegerile. (…)

Au mutat numărătoarea voturilor la Poliţie, uite, oamenii aceia şi-au făcut datoria. Cunosc detalii. Mai sunt 200 şi ceva de saci (…) Îi anunţ cu tristeţe că SIIJ nu se va desfiinţa în 15 zile până ancheta va fi finalizată”, susținea public zilele trecute Marcel Ciolacu, exprimându-și speranța că după finalizarea anchetei Clotilde Armand va demisiona, în caz contrar PSD urmând să organizeze un referendum de demitere a primarului în funcție.
 
Conform datelor de la BEC, la alegerile pentru Primăria Sectorului 1 din septembrie 2020 s-au prezentat la urne 91.112 alegători dintre cei 213.487 înregistrați  oficial, iar primii doi clasați, dintre cei 20 de candidați, au fost:
  • Clotilde Armand – 36.455 voturi (40,94 %)
  • Dan Tudorache – 35.451 voturi (39,81 %).

Rezultatele alegerilor locale au fost parafate oficial de BEC și, conform legii, totul s-a încheiat.

Viața merge mai departe, nu și pentru Dan Tudorache care, între timp, a obținut un loc de deputat în Parlamentul României, de unde, bucurându-se de susținerea PSD, a declanșat operațiunea de renumărare a voturilor, o premieră în peisajul electoral de la noi.

 ”Aceste informații sunt sensibile și nu ar trebui să ne jucăm cu ele (…) În plus, trebuie să ne gândim și la câtă încredere putem să avem în tot procesul ăsta de renumărat.
Foto: Facebook / Septimius Pârvu

Să nu uităm că, atunci când numeri voturile în secție, la alegeri, mai ai și observatori. Renumărarea voturilor dintr-un întreg sector de către polițiști este un proces atipic”, subliniază Septimius Pârvu într-un scurt interviu acordat SpotMedia.ro, în care încercăm să aflăm ce spune legea despre un asemenea caz și care ar putea fi consecințele demersului juridico-mediatic întreprins de fostul edil de la Sectorul 1.

Spot: În primul rând, spuneți-ne cum vedeți dvs tot acest scandal și, mai ales, de ce durează atât de mult renumărarea voturilor din saci, câtă vreme, în mod normal, numărătoarea inițială, din noaptea alegerilor, durează câteva zeci de ore.
Eu am doar informațiile care au apărut public, nu știu ce se întâmplă acolo.

În noaptea respectivă, a alegerilor, fiecare secție numără propriile buletine și ai un număr mare de oameni care numără în secții. Acum nu știu câți polițiști numără sacii cu buletine.

Apoi, trebuie să ne mai gândim și cum or fi fost aruncați sacii aceia…. Te apuci acum să reconstitui un sector întreg? Vorbim de foarte multe voturi, e foarte complicat.

Eu nu știu cum au fost organizați, dar totuși nu vorbim despre niște oameni care să aibă experiență în așa ceva. Cei din birourile electorale au mai trecut prin asta, un polițist nu are neapărat expertiză electorală, ca să zic așa.

Spot: Să presupunem că se ajunge la final, iar din socotelile făcute de polițiști ar reieși că Dan Tudorache a avut mai multe voturi. Ce se poate întâmpla în cazul ăsta?

Conform legii electorale, nu se întâmplă nimic. Procesul verbal s-a încheiat, gata, s-a dus.

Dar în Codul Administrativ, la articolul care stabilește cum își pot pierde mandatul primarii, există o prevedere referitoare la ”condamnarea prin hotărâre rămasă definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni electorale pe durata procesului electoral în cadrul căruia a fost ales”.

Dar asta ar însemna să se dovedească faptul că primarul actual ar fi orchestrat un întreg mecanism de fraudare. Realist vorbind, eu cred că e foarte greu de dovedit așa ceva.

Spot: Mai ales că de organizarea alegerilor din septembrie s-a ocupat Dan Tudorache, el era atunci primar în funcție, nu Clotilde Armand. Mai degrabă ne-am fi putut gândi că el ar fi aranjat ceva pentru el, nu adversara sa, care nu avea acces la nimic din interior.

Iar, pe de altă parte, avem încă întrebări legate de ce au făcut cei de la PSD cu vraful de procese verbale, vă amintiți desigur. Cred că mai degrabă acestea sunt întrebări la care ar trebui să primim răspunsuri.

Ce aruncă dl Ciolacu în spațiul public e populism ieftin. În primul rând, nu știu de unde are el informațiile, pentru că, totuși, e o anchetă în derulare, informațiile astea nu ar trebui să zburde liber pe câmpii.

În plus, trebuie să ne gândim și la câtă încredere putem să avem în tot procesul ăsta de renumărat. Să nu uităm că atunci când numeri voturile în secție, la alegeri, mai ai și observatori.

Renumărarea voturilor dintr-un întreg sector de către polițiști este un proces atipic.

Spot: S-au mai renumărat voturile și altădată, la alte alegeri?

Da, dar nu în halul ăsta. S-au mai decis renumărări, dar de către autoritățile electorale (Birourile Electorale Județene) și e totuși altceva când numeri în noaptea aia sau a doua zi, când e totul proaspăt, când sunt și observatori.

Spot: Ce alte urmări ar putea exista, dacă legal nu se schimbă nimic?

Eu înțeleg că e o chestie politică, o oportunitate de a ataca partidul care e la putere, primarul care a câștigat, dar mi se pare un pic nesăbuit ce face liderul PSD. Este un joc populist periculos.

M-am uitat și la unele surse media (sau mai bine spus mijloacele prin care a fost promovată știrea) și mi se pare că unele au fost folosite pentru a o împrăștia intenționat.

Aceste informații sunt sensibile și nu ar trebui să ne jucăm cu ele. Pentru că, totuși, vorbim și despre încrederea publică în procesul electoral.

Și așa încrederea în alegeri e cum e, dacă mai începem și să aruncăm în spațiul public tot felul de informații din astea, care nici nu sunt verificate până la sfârșit (nu avem un rezultat final, nu știm ce s-a întâmplat acolo, nu avem o trimitere în judecată etc), ce facem pe urmă?

În momentul ăsta nu cred că există mari șanse să se întâmple ceva. Să dovedești că actualul primar a orchestrat totul e foarte dificil.

Eu nu știu, ipotetic vorbind, dacă ne trezim cu o diferență de 10-20%, ce înseamnă asta? Unde poate să ducă așa ceva?!

Mi-e greu să mă exprim asupra rezultatului, dar cred că, din păcate, toată povestea asta distruge și mai mult încrederea în alegeri și în modul în care sunt ele organizate.

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Antonia m-a întrebat dacă fac sex anal, iar Velea m-a scuipat și m-a înjurat de morți!”

2 „Aici e România, sunteți nebuni la cap?” / Interlopii români, război fără precedent cu mafia albaneză după ce te…

3 De citit!

4 Categoria „valori” / Așa arată casele interlopilor / Adrian Beleaua se laudă pe TikTok cu foișorul din curte

5 Soțul i-a luat copiii, iar sora a vândut-o proxeneților / Iadul trăit de o româncă, în Spania / A fost salvată de …