România are nevoie de relații mai strânse ca oricând cu SUA, într-o perioadă în care chiar Bruxelles-ul nu face un secret că UE nu își poate asigura securitatea fără sprijin american, însă e evident că nu există politicieni români care să aibă ușile deschise la Washington. Generalul (r) Alexandru Grumaz explică, pentru „Adevărul”, de ce am ajuns în această situație, dar și ce soluții am avea.

România are 31 de aliați în cadrul NATO, dar nu de puține ori se vorbește despre o anumită lipsă de unitate și de interese specifice, diferite, de la caz la caz. În plus, chiar dacă aliații au în general relații bune, există o concurență acerbă pentru resursele NATO și pentru statul de pivot pe flancul estic. Deloc surprinzător, o țară influentă ca Polonia se bucură de un sprijin mult mai consistent din partea aliaților decât România. Alianța alocă Varșoviei resurse mult mai vaste, iar trupele aliate staționate în Polonia sunt net superioare, inclusiv numeric, față de cele din România. Mai nou, nu doar Polonia beneficiază de un interes mult mai ridicat. Micile Țări Baltice punctează mult mai bine ca România, dovadă și faptul că estona Kaja Kallas conduce diplomația Uniunii Europene, ceea ce nici nu ar putea fi imaginat în cazul unui politician român.

Pe de altă parte, Finlanda, țară care a intrat în NATO abia în 2023, pare în multe privințe chiar mai bine clasată decât Polonia. Spre comparație, președintele Alexander Stubb a făcut parte din delegația europeană pentru summitul de la Washington, nu însă și Nicușor Dan sau premierul polonez Donald Tusk.

Avem relații excepționale cu americanii. Pe hârtie

Autoritățile române se prefac că lucrurile stau cum nu se poate mai bine, susțin în continuare că relația cu Statele Unite ale Americii este excepțională, dar lucrurile nu stau deloc așa.

De fapt, relațiile bilaterale sunt mai degrabă reci, dovadă și faptul că ministrul de Externe Oana Țoiu, care se află în prezent într-o vizită la Washington DC, nu are programată nicio întrevedere cu secretarul de stat american Marco Rubio.

De altfel, pare straniu faptul că înaltul demnitar român a ales să viziteze SUA într-un moment în care omologul său american se află la Londra, însoțindu-l pe președintele Trump într-o vizită oficială.

Deși și-a trecut în agendă întâlniri la comisiile de politică externă ale Senatului și Camerei Reprezentanților, faptul că Țoiu nu a intrat în Departamentul de Stat american, deși e ministru al unui stat partener strategic al SUA, poate fi citit ca un mesaj în sine.

Călin Georgescu și George Simion au mințit că sunt oamenii lui Trump

Dacă autoritățile române se laudă degeaba cu relațiile cu omologii americani, la fel de ridicole au fost tentativele opoziției, în frunte cu Călin Georgescu și George Simion, de a se prezenta în fața românilor ca având relații privilegiate cu Donald Trump și cu oficiali importanți americani.

În realitate, „suveraniștii” români au fost și sunt ignorați peste Atlantic, chiar dacă încearcă din răsputeri să lase impresia că au relații privilegiate cu administrația Trump. Spre deosebire de AUR și celelalte formațiuni „suveraniste” din România, partidele conservatoare din Polonia au ușa deschisă la Washington DC, în pofida unei relații mai reci cu coaliția de guvernare condusă de Donald Tusk.

Cea mai bună dovadă o reprezintă faptul că președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a fost primit la Casa Albă, la scurt timp după ce a fost ales.

Ideologia contează tot mai puțin

Iar dacă unii analiști politici s-au grăbit să spună că relațiile cu SUA suferă din cauza lui Trump și a ideologiei MAGA, afirmațiile lor sunt contrazise de faptul că lideri europeni progresiști precum Keir Starmer, premierul Marii Britanii, dar și președintele Finlandei, Alexander Stubb, au relații privilegiate cu șeful statului american.

Acest lucru arată că ideologia, atât de invocată într-o țară polarizată cum este România, contează mult mai puțin în relațiile internaționale, unde fiecare stat își urmărește sau ar trebui să își urmărească cu pragmatism propriile avantaje.

Însă cum niciun politician din România, fie el din coaliția de guvernare sau din opoziție, nu are relații strânse cu administrația Trump, întrebarea care se ridicǎ este cine poate deschide ușa României la Washington, într-un moment în care toate marile cancelarii europene susțin că Uniunea Europeană nu își poate asigura securitatea fără sprijin american.

Cum punctează alte țări, în timp ce noi privim de pe margine

Generalul (r) Alexandru Grumaz, primul ofițer român de rang înalt cu studii la Harvard și unul dintre cei care au contribuit din plin la integrarea Armatei Române în NATO, încearcă un răspuns la dilema care ar trebui să frământe clasa politică românească. Bun cunoscător al realităților de la Washington și familiarizat cu structurile de vârf ale Alianței Nord-Atlantice, generalul Alexandru Grumaz a acceptat provocarea lansată de „Adevărul”, pentru a răspunde la două întrebări care ar trebui să preocupe intens statul român. Cum ar putea „concura” România cu succes în fața Poloniei și a Finlandei și de ce nu reușim să deschidem ușile la Washington sau măcar să fim la fel de influenți în NATO și Uniunea Europeană și să beneficiem de o imagine și de un sprijin la fel ca cele ale Poloniei și Finlandei?

Generalul Grumaz are propria viziune în privința concurenței dintre statele NATO din flancul de est. În același timp, el explică ascensiunea fulminantă a Finlandei, stat care până acum doi ani nici măcar nu făcea parte din structurile Alianței.

„În primul rând nu există o competiție între Finlanda și Polonia. Alexander Stubb președintele Finlandei este prietenul de golf a lui Donald Trump. Se sună pe telefon la diferite momente ale zilei pentru a împărtăși opinii despre evenimentele din Europa și în special despre cele din Estul Europei. Trump are încredere în Stubb. Alexander Stubb, născut în 1968, este președintele Finlandei din martie 2024, cu un solid background politic și academic; în 2025, s-a distins ca o figură de legătură între Europa și Trump, folosindu-și abilitățile diplomatice într-un cadru informal, inclusiv prin golf, pentru a aborda teme critice precum securitatea europeană și criza din Ucraina. După rundele de golf, Trump a început să îi acorde lui Stubb acces direct prin telefon – uneori chiar apeluri târzii în noapte. Diplomația golfului contează în relația de astăzi cu SUA”, spune generalul Alexandru Grumaz.

Evident, nu există niciun politician român care să fi băut măcar o cafea cu Donald Trump ori măcar cu liderii marcanți ai administrației sale. Și poate că nu întâmplător. Generalul Alexandru Grumaz sugerează că avem prea puțini oameni bine pregătiți în diplomație.

În general, spune el, liderii români și politicienii români în general au urmat rareori cursurile unor importante universități occidentale, iar despre o expertiză reală în domenii ca Apărarea și Externele nici nu poate fi vorba. O dovadă este și faptul că actualii miniștri ai Apărării și Externelor nu doar că nu au niciun fel de relații și niciun networking la nivelul NATO și al Uniunii Europene, nu au nici măcar studii de bază în domeniile esențiale pe care le conduc. Totul într-un moment mai complicat ca oricând, cu o Federație Rusă mai agresivă ca oricând în ultimele decenii.

Avem politicieni și lideri slabi

„La noi liderii politici nu au școli occidentale și nici nu joacă golf sau altfel de relații, dar au CV-urile pline de simpozioane”, punctează generalul, fără să dea niciun nume.

În același timp, niciun politician român nu a beneficiat de susținere la nivel înalt așa cum au avut președintele Finlandei sau cel al Poloniei. Asta deși liderii precum George Simion și Călin Georgescu au încercat să inducă impresia că ar fi beneficiat în timpul alegerilor și ulterior de o anumită susținere din partea lui Donald Trump, ceea ce s-a dovedit fals. Și nu doar atât. Polonia a demonstrat mult mai multă seriozitate și implicare în politica de apărare, în timp ce Parlamentul României ține la sertar încă legi esențiale.

„Președintele polonez Karol Navrovski a fost susținut de Trump pentru alegerile din Polonia. Ce candidat de la noi a fost susținut de Trump? Niciunul. Polonia cheltuiește deja peste 4% din PIB pentru apărare, cel mai ridicat procent din NATO după SUA, în 2024. A cumpărat echipamente moderne (tancuri Abrams, avioane F-35, sisteme Patriot). România a făcut pași importanți, am luat F-16, sistemul Patriot, HIMARS, dar investițiile sunt mai mici ca volum și au întârzieri. Imaginea noastră de «pilon al flancului estic» e în creștere, dar încă nu la nivelul Poloniei”, adaugă generalul.

Marea Baltică e mai importantă ca Marea Neagră

În același timp, regiunea Mării Baltice este mult mai importantă pentru NATO decât cea a Mării Negre și nu din motive subiective.

„Marea Neagră nu mai este importantă decât în media din România! Marea Baltică este pe primul loc ca importanță strategică pentru NATO. Ori Polonia are graniță atât cu Ucraina și cu Belarus, care fie vorba între noi este deja înglobată în Federația Rusă, dar și cu Rusia la enclava Kaliningrad. Finlanda are o armată bine antrenată, o cultură de apărare totală, inclusiv serviciu militar obligatoriu, dar și o poziție geostrategică crucială la granița cu Rusia. Intrarea sa în NATO a schimbat echilibrul de securitate în regiunea de nord a Europei”, susține generalul.

Și tot el explică de ce Polonia și Finlanda contează la nivel înalt, în Europa și la Washington, în timp ce România nu poate emite pretenții.

„Hai să discutăm pe rând: capacitatea de influență politică și diplomatică. Polonia are un rol central în Inițiativa celor Trei Mări, în relația cu SUA și în politica estică a UE. Este percepută ca lider regional, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Face parte din Triunghiul Weimar (Germania, Polonia și Franța). Finlanda aduce expertiză unică în contracararea Rusiei și este văzută ca un partener strategic de înaltă valoare. România, deși implicată în sprijinul Ucrainei și în securitatea Mării Negre, nu a reușit mereu să-și comunice clar poziția și să coaguleze o viziune regională la fel de vizibilă”, punctează generalul.

Stăm prost și acasă

Iar cele două state – Polonia și Finlanda – performează mult mai bine decât România nu numai la capitolul politică externă.

„Urmează factorii interni. Instabilitatea politică frecventă, corupția și instituțiile care uneori funcționează greoi afectează credibilitatea României în Uniunea Europeană și NATO. Polonia și Ungaria au și ele dispute cu Bruxelles-ul, dar Polonia a reușit să devină indispensabilă pe linie de securitate, mai ales după 2014 și 2022”, este un alt detaliu care face diferența.

În același timp, Varșovia și Helsinki punctează mult mai bine la capitolul imagine și știu cum să se mențină în prim-plan și să transforme prioritățile lor în priorități ale Alianței.

„Nu în ultimul rând contează enorm imaginea și comunicarea strategică. Influența nu depinde doar de capacitățile obiective, ci și de cum este perceput un stat. Finlanda a reușit să își construiască imaginea de stat responsabil, cu o diplomație discretă, dar eficientă. România a progresat, dar încă e percepută mai degrabă ca un „consumator” de securitate decât ca un «furnizor» decisiv, deși lucrurile se schimbă”, mai spune generalul.

Avem și noi propriile atuuri

Generalul Alexandru Grumaz are și o veste bună: România are totuși câteva atuuri indiscutabile în rândul alianțelor. „De exemplu există rolul logistic pentru Ucraina, găzduirea de trupe NATO, inițiative în energie și infrastructură regională”, punctează generalul.

Toate aceste atuuri sunt mai greu de fructificat din cauza lipsei influenței la nivel NATO și UE. Și nu doar atât.

„Nu putem nega că România are o poziție strategică importantă, dar influența sa în NATO și Uniunea Europeană este limitată de capacitatea militară și economică relativ redusă, de instabilitatea politică și de lipsa unei voci regionale foarte puternice. Adică, pe românește, avem mulți oameni care ajung în funcții fără școli importante din Occident în afară de militari. Polonia și Finlanda și-au construit un profil mai activ și mai vizibil ca lideri de securitate”, mai afirmă generalul Grumaz.

Pentru a deveni mai relevantă la un nivel înalt, România ar trebui să-și selecteze mai bine anumiți lideri, consideră generalul Alexandru Grumaz. În Ministerul Afacerilor Externe și în Ministerul Apărării Naționale există oameni valoroși, dar care au rar acces la funcții de decizie.

„Ar putea ca în contextul actual, România să capete tot mai multă relevanță dacă ar face selecția celor care ne reprezintă. Tinerețea fără școală nu este o soluție”, conchide generalul Alexandru Grumaz.

Cine e generalul Grumaz

Generalul (r) Alexandru Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA cu titlul de master în Strategia Resurselor de Apărare și a programului Senior Executives programme in National and International Security, John F Kennedy School of Government, Harvard University.

Fost Consul General al României la Shanghai, generalul a ocupat poziții importante în Ministerul Apărării Naționale ca șef al Direcției de Management al Resurselor pentru Apărare, director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării sau Inspector pentru armamente. Grumaz a ocupat poziția de prim-adjunct al Directorului STS, fiind specialist în telecomunicații. Are expertiză în planificarea strategică, în relațiile internaționale militare și civile și experiență în planificarea și managerierea complexă a bugetului unei organizații. Este un bun cunoscător al vieții politice și militare din China și Statele Unite ale Americii unde și-a petrecut o parte din cariera militară și diplomatică. Actualmente este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.