Cine sunt candidații USR la europarlamentare. Elena Lasconi, Dan Barna și Vlad Voiculescu deschid lista

USR și-a stabilit candidații pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc în luna iunie a anului viitor. Printre cei care ar putea ajunge în Parlamentul European se numără Elena Lasconi, Dan Barna și Vlad Voiculescu.

Elena Lasconi, deschide lista de candidați la europarlamentare FOTO: USR

Elena Lasconi, deschide lista de candidați la europarlamentare FOTO: USR

„USR a încheiat procesul intern pentru desemnarea candidaților la alegerile europarlamentare și anunță lansarea oficială a acestora vineri, 20 octombrie, la Consiliul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni (ALDE Europe), organizat în premieră la București”, se arată într-un comunicat al USR.

Candidații USR pentru Parlamentul European sunt: Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu, Vlad Botoș, Cristina Prună, Radu Mihail, Corina Atanasiu, Adriana Cristian, George Gima, Teodora Stoian, Ramona Goga, Alina Gîrbea, Geta Daniela Drăghici, Alina Totti, Nicolae Mihai Șvab, Emilia Mateescu, Ion Belu, Gabriela Ferguson, Lucia Hang și Dan Adrian Pop.

Cătălin Drulă, președintele USR, susține că partidul va trimite la Bruxelles „oameni cu experiență în administrație, fonduri europene, politică externă și negociere”.

„Lista de candidați pentru europarlamentare este încă o dovadă că USR oferă României o alternativă onestă și profesionistă pe scena politică. Alegerile europarlamentare din iunie vor fi primul test electoral al anului 2024, iar rezultatul USR va fi pe măsura angajamentului nostru continuu pentru modernizarea și dezvoltarea României pe principii europene”, a subliniat Cătălin Drulă, potrivit comunicatului de presă.

Negocieri pentru o alianță de dreapta

Potrivit comunicatului de presă, USR continuă negocierile pentru construirea unui pol de dreapta alături de Partidul Mișcarea Populară și Forța Dreptei.

„România are nevoie de o a treia cale, care să adune forțele reformiste în lupta cu un bloc corupt PSD-PNL și cu extremismul AUR. Obiectivul negocierilor cu partenerii USR este de a propune o listă comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta”, se arată în comunicatul de presă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Țara în care am ajuns să trăim...