Cine sunt cele trei slugi ale PSD care conduc uriașul trust de presă al statului român. Și cu ce efecte

Cine sunt cele trei slugi ale PSD care conduc uriașul trust de presă al statului român. Și cu ce efecte

Statul român a finanațat, în 2020, cu peste 800 de milioane de lei cele trei instituții de presă pe care le deține: televiziunea publică, radioul public și Agerpres. Toate sunt conduse de clienți ai PSD, numiți în funcții de regimul Dragnea și uitați acolo de cei care au urmat, adică PNL, relatează  Newsweek .

Din septembrie 2017, televiziunea publică este condusă de Doina Gradea, deja celebră prin modul în care a pus TVR în slujba lui Dragnea. Anterior, ea fusese asistenta personală a lui Adrian Sârbu, pe vremea când acesta controla Pro TV, și a condus Pro TV International - de unde a fost dată afară și a pierdut procesul cu cei care o concediaseră. 

Inginerul Liviu Dragnea a fost de două ori invitat la “Viața Satului“, în mandatul ei, ultima oară în campania electorală pentru Parlamentul European. 

Gradea a devenit celebră și prin deplasările ei frecvente peste hotare - de exemplu, ca să facă galerie la Eurovision - sau pentru faptul că a spus despre o colegă din TVR că are “cap de porc“. 

Bugetul TVR, în 2020, a fost puțin sub 390 de milioane de lei. 

Radioul public este condus din septembrie 2017 de fostul senator PSD Georgică Severin. El a fost senator PSD din 2008 în 2016. În marti 2020, a fost citat ca martor la DIICOT în dosarul Codrin Ștefănescu. 

Potrivit acuzațiilor DIICOT, în luna decembrie 2018, membrii grupului infracțional organizat de Codrin Ștefănescu “s-au folosit de posibilitatea numirii unei persoane apropiate la conducerea organizației județene a unui partid politic, în speță PSD, în scopul preluării controlului asupra tuturor instituțiilor publice de la nivelul județului Caraș-Severin și asupra altor unități publice, care dispun de fonduri financiare importante, în scopul însușirii sumelor de bani prin contracte de servicii și lucrări executate parțial sau fictiv“.

De atunci, nu au mai existat informații publice legate de acest dosar. 

Bugetul radioului public, în 2020, a fost de 390 de milioane de lei. 

La Agerpres, directoare este, din noiembrie 2018, o fostă consilieră a ministrului de Interne Carmen Dan, Claudia Nicolae. Ea a lucrat pentru Carmen Dan inclusiv în perioada intervenției din 10 august 2018 împotriva protestatarilor anti-PSD. 

În 2019, presa a arătat că, pe vremea când era consiliera lui Carmen Dan, ea a cerut Agerpres să pună la dispoziția ministerului de Interne imaginile în care se vedea cum jandarmii dau în cap, cu bâta, unor manifestanți pașnici: “Voi aveți imagini cu ăla bătutul cu bâta în cap de jandarm și ălălaltul de lângă dubă?“. 

Bugetul Agerpres, în 2020: circa 26 de milioane de lei. 



Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...