Ciolacu: Mai mult ca sigur PSD va face azi un CPN, în care va decide cine va fi propunerea de premier

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că mai mult ca sigur social-democraţii vor avea o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, în care se va decide pe cine propun prim-ministru, precizând că va solicita în negocierile cu PNL şi UDMR ca prima rotaţie de premieri să aparţină PSD.

"Astăzi mai mult ca sigur că se va finaliza acest program de guvernare pe toate capitolele, şi social, şi Justiţie. Mai mult ca sigur PSD va face astăzi un Consiliu Politic Naţional, unde va decide cine va fi prim-ministrul desemnat, aşa cum am şi spus că o să o facem, dar cel mai important este să nu construim ceva neţinând cont de absolut nimic, numai de interese personale. Trebuie să ţinem cont în primul rând de voinţa românilor. Vă reamintesc că PSD a câştigat alegerile generale. Dacă vom construi ceva normal şi vom ţine cont în primul rând de voinţa românilor, sunt ferm convins că va fi o coaliţie funcţională şi vom avea un guvern al României eficient", a spus Ciolacu, la sediul central al PSD.

El a adăugat că, din moment ce PSD a câştigat alegerile generale, este normal să solicite ca primul premier din rotaţie să aparţină social-democraţilor.

"Revin la voturile românilor. Este logic, din moment ce PSD a câştigat alegerile, e normal să solicităm prima rotaţie să fie la PSD. Şi atunci există negocieri, vom găsi o cale, astfel încât să nu iasă nimeni păcălit, fiindcă întotdeauna când s-au făcut coaliţii în care a ieşit cineva păcălit acea coaliţie nu a funcţionat şi acest lucru s-a reflectat în nivelul de trai al românilor", a afirmat acesta.

Întrebat cum vede faptul că Florin Cîţu vrea să fie tot el premier, din partea PNL, Ciolacu a răspuns: "Intrăm într-o normalitate şi sunt ferm convins că şi domnul Florin Cîţu va înţelege această normalitate, că nu poată să vină în acest moment prim-ministrul României după ce a fost demis, atunci cu certitudine ne vom înţelege". AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei