Cioloș despre informația că ar fi fiul nelegitim al lui Soros: O glumă care miroase a prostie crasă

Premierul Dacian Cioloș a afirmat miercuri că informația apărută mai ales în spațiul virtual că ar fi fiul nelegitim al miliardarului George Soros e "o glumă care miroase a prostie crasă" a celor care au impresia că îi pot prosti pe oameni.

Întrebat la Digi FM cum vede faptul că i-a fost inventat un tată, Cioloș a replicat: "Am văzut și eu chestiunea și am trecut de la stări multiple, să spun așa...Dar, până la urmă mi-am spus că, așa cum îl cunosc eu pe român, e suficient de inteligent și suficient cu simțul umorului să guste gluma asta care miroase a prostie crasă din partea celor care au impresia că pot să prostească pe oameni cu aberații din astea. Poate că, dacă nu scoteau chestia asta cu tatăl, cred că ar mai fi crezut unii, alții că cine știe ce relații am cu domnul ăsta pe care nu l-am întâlnit niciodată. Eu — spre deosebire de alți predecesori de-ai mei care s-au fotografiat cu domnul respectiv — nu l-am întâlnit niciodată, dar în sfârșit... O să le las moștenire miliardele respective dacă ei reușesc să dovedească asta, o să le las moștenire lor să-și finanțeze politicile așa cum le înțeleg ei, cei care promovează lucruri din astea".

Cioloș a explicat, totodată, că prenumele Dacian a fost ales de tatăl său căruia i-a mulțumit totdeauna pentru această alegere.

"Dacian... ar fi trebuit să îl întrebați pe taică-miu care, din păcate, nu mai e printre noi, pentru că el a luat decizia asta, dar i-am mulțumit totdeauna pentru că m-a pus în rezonanță cu rădăcina spiritului românesc care e acolo, în Dacia", a mai afirmat premierul.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Festival de pesedism în PNL! După ce și-a pus verișoara la Antibiotice SA, ministrul Tătaru face presiuni să-ș…

2 Alertă, pesedist în delir! Deputatul Mitralieră: „Ca medic, vă spun că prin termoscanare se accesează toate da…

3 ULTIMA ORĂ / Focar de coronavirus la unul dintre cei mai mari producători de înghețată din România. 27 de angaja…

4 BREAKING Primele imagini din „oaza de relaxare” a lui Dragnea de pe insula Belina, unde mergeau liderii PSD l…

5 Birchall o pune la punct pe judecătoarea PSD, care, mințind, a luat apărarea CCR și a criticat CEDO, în cazul …

recomandări

Te ia DNA: Dan Popa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Privește cum o mașină e distrusă la fier vechi în câteva secunde