Cioloș, despre OUG cerută de PNL privind alegerea primarilor în două tururi: Nu cred că e democratic

Premierul Dacian Cioloș a afirmat marți, referindu-se la solicitarea PNL privind adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, că nu este democratic ca o lege adoptată de Parlament să fie modificată de Guvern prin OUG.

"Este o decizie politică, mai ales că este vorba de alegeri. Este o lege pe care Parlamentul a votat-o. (...) Eu, în Guvernul pe care îl conduc — este un Guvern independent—, care nu este implicat politic, și nu cred că este democratic să modifice un Guvern prin OUG o lege politică", a spus Cioloș, la Palatul Parlamentului.

Prim-ministrul Dacian Cioloș participă la dezbaterea "Reprezentarea de gen în politică — provocări și soluții", organizată de PNL.
Biroul Politic Național al PNL a decis luni să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin , a anunțat copreședintele liberalilor Alina Gorghiu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR