Cioloș, după Consiliul Național al PNL: Nu intenționez să mă implic în campanie; nu sunt premierul unui partid

Prim-ministrul Dacian Cioloș a declarat miercuri, după Consiliul Național al PNL, că nu intenționează să se implice în campania electorală pentru alegerile din 11 decembrie.

"Am răspuns invitației lor pentru a le putea prezenta și putea susține ceea ce am propus și sper eu ca aceste idei să nu rămână doar pe hârtie, ele să se regăsească și în programele de guvernare pe care le vor propune în campania electorală. A fost modalitatea de a putea transmite aceste mesaje, pentru că, așa cum am spus, nu intenționez să mă implic în campania electorală sau să merg în campania electorală", a spus Cioloș.

El a arătat că nu este premierul unui partid. "Eu nu am aici să susțin persoana mea, cât să susțin niște lucruri pe care le-am propus și în care cred", a precizat șeful Guvernului.

Dacian Cioloș a confirmat că va participa la mitingul liberalilor de duminică. "Este aceeași idee de a putea transmite aceste mesaje, de a explica ceea ce am pus pe hârtie. Cred că este o modalitate bună. Nu pentru a merge în campania electorală. Campania începe din data de 11 (n.r. — noiembrie)", a adăugat Cioloș.

Premierul a precizat că nu există un contract cu PNL pe drepturi de utilizare a imaginii sale în campanie. El a spus că este de acord cu folosirea imaginii sale dacă aceasta este asociată cu ideile și platforma "România 100".

Premierul Dacian Cioloș a fost prezent la Consiliul Național al PNL, unde a susținut un discurs. La final, el a făcut o baie de mulțime și s-a fotografiat cu cei prezenți la eveniment.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă