Cioloș: Primesc o indemnizație de la Bruxelles ca toți foștii comisari europeni. Totul e în declarațiile de avere

Cioloș: Primesc o indemnizație de la Bruxelles ca toți foștii comisari europeni. Totul e în declarațiile de avere

Premierul Dacian Cioloș a explicat joi că indemnizația pe care o primește de la Comisia Europeană este acordată fiecărui fost comisar european iar această sumă se regăsește în declarațiile sale de avere. Precizările prim-ministrului vin după ce în presă au apărut informații conform cărora Cioloș ar mai primi un salariu de la Bruxelles în timp ce exercită funcția de premier al României.

"Am văzut și eu lucrurile acestea prezentate ca și o noutate șoc, surpriză. Eu lucrurile acestea, dacă țineți minte și vă uitați în declarațiile de avere ale mele din trecut, am spus încă de când am terminat mandatul că există această indemnizație pentru toți foștii comisari europeni, o indemnizație de tranziție care durează trei ani după mandat, care se acordă pentru că există și niște restricții profesionale pentru foștii comisari. Ea se acordă automat, fără nicio obligație din partea persoanelor respective față de CE", a afirmat premierul, la Palatul Victoria.

El a precizat că valoarea indemnizației este "ceva mai mult de jumătate din salariul net de comisar".

Cioloș a explicat că indemnizația i se acordă pe o perioadă de trei ani, în intervalul noiembrie 2014 — 2017.

"Totul a fost făcut transparent. Nu sunt bani care vin de la firme private care să aibă contracte cu Guvernul, bani care să vină din partea altora care au anumite interese la Guvern. Sunt bani care vin de la o instituție publică și care vin pe baza unui regulament european, care nu au nicio legătură cu responsabilitatea pe care o am în momentul de față", a afirmat prim-ministrul.

Cioloș a precizat totodată că nu are nicio obligație față de Comisia Europeană și că a avut poziții ferm exprimate atunci când au fost lucruri de criticat.

"Poziția mea ca prim-ministru față de Comisia Europeană a fost foarte clară de la început. Atunci când au fost de criticat lucruri le-am criticat, atunci când a trebuit să susțin puncte de vedere ale României le-am susținut, de asta n-am nicio obligație față de Comisia Europeană și acum, pentru că văd tot felul de comentarii care apar din partea unora, nu eu sunt prim-ministrul care a primit un To Do List de la Comisia Europeană, care să-i spună ce să facă și ce să dreagă. Eu sunt cel care am spus atunci foarte ferm, când a fost cazul, că de exemplu România nu acceptă cotele de migranți, eu sunt cel care am negociat și am insistat pentru implicarea Comisiei Europene pentru eliminarea vizelor pentru Canada, deci din acest punct de vedere n-am absolut nicio problemă și vreau să fie foarte clar pentru toți cetățenii români că independența mea e totală și sunt foarte conștient de responsabilitatea pe care o am în calitatea actuală", a afirmat Dacian Cioloș.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?