Cioloș: Vrem să venim cu o abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, a Roșiei Montane și a zonei Moldovei

Cioloș: Vrem să venim cu o abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, a Roșiei Montane și a zonei Moldovei

Guvernul vrea ca până la sfârșitul mandatului să propună o abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, a localității Roșia Montană și a zonei Moldovei, a declarat premierul Dacian Cioloș, luni, la deschiderea Forumului Administrației Publice Locale, de la Palatul Parlamentului.

"Pe baza experienței proiectului de dezvoltare integrată teritorială, ITI, în Delta Dunării, vrem să ne gândim la astfel de programe specifice integrate, chiar dacă n-o să reușim probabil până la sfârșitul anului să construim noi (...) instrumente teritoriale integrate de dezvoltare, așa cum avem în Delta Dunării, dar cel puțin să venim cu o abordare integrată a unor ghiduri de măsuri la care să puteți depune proiecte. Ne gândim în primul rând pentru câteva regiuni prioritare. Vrem să venim cu o astfel de abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, așa cum am promis și înainte de alegerile locale, dar și pentru Roșia Montană, care a suscitat multe discuții. Vrem să venim nu doar cu reguli și cu constrângeri, dar și cu proiecte de dezvoltare acolo. Am avut, totodată, o discuție cu aleșii locali din regiunea Moldovei, pentru o dezvoltare integrată pentru această zonă. Deci pentru aceste trei zone, teritorii — Valea Jiului, zona Moldovei, Roșia Montană — intenția noastră este ca până la sfârșitul mandatului să vă propunem (...) abordări integrate de dezvoltare teritorială, care să pună împreună atât fonduri europene, cât și resurse de la bugetul de stat pentru a vă putea finanța proiectele. Și sperăm ca de la aceste exemple în anii următori să se poată merge pe o astfel de abordare integrată și în alte regiuni ale țării", le-a spus premierul Cioloș participanților la Forumul Administrației Publice Locale.

Prim-ministrul a vorbit și despre modul în care Guvernul vrea să sprijine autoritățile publice locale, făcând referire la necesitatea unei finanțări integrate.

"În primul rând o mai bună utilizare a fondurilor europene. Aici miniștrii care au în responsabilitate fondurile europene o să vă prezinte stadiul în care ne aflăm cu lansarea unor programe și cu pregătirea ghidurilor pe care le așteptați pentru a putea pregăti proiecte. Avem aici cinci apeluri de proiecte unde autoritățile locale pot fi beneficiar, care au fost lansate deja de Ministerul Fondurilor Europene, dar și de MDRAP pe programul operațional regional. Pe programul național de dezvoltare rurală sunt trei apeluri lansate, iar până în luna iulie vor mai fi lansate încă trei apeluri pe măsuri pe care puteți depune și dumneavoastră proiecte. Ne dorim, totodată, să avem o mai bună coordonare a programelor cu finanțare europeană și a programelor cu finanțare de la bugetul de stat, astfel încât (...) să avem proiecte cu finanțare integrată, care să aducă mai multă claritate și mai multă simplificare pentru dumneavoastră", a precizat Cioloș.

AGERPRES/(A — autor: Mădălina Cerban, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”