Ciprian Tătăruşanu şi-a anunţat finalul carierei: mesajul emoționant al fostului internațional

Portarul Ciprian Tătăruşanu, care a evoluat ultima oară la echipa saudită Abha, a anunţat că îşi încheie cariera, miercuri, într-o postare pe Instagram.

Ciprian Tătăruşanu, pe când era la Abha. FOTO: Arhiva Adevărul

Ciprian Tătăruşanu, pe când era la Abha. FOTO: Arhiva Adevărul

''Fotbal, cel mai frumos sport din lume, pe care am fost binecuvântat şi onorat să îl practic! Ţi-am dat totul din primele zile şi până acum, te-am pus mereu pe primul loc iar tu m-ai răsplătit pe măsură. Îţi mulţumesc pentru momentele frumoase, dar mai ales pentru cele grele. Ele m-au făcut omul care sunt azi! Şi pentru toţi suporterii, antrenorii, coechipierii, adversarii, conducătorii, arbitrii şi jurnaliştii cu care m-am intersectat în acest parcurs. Am încercat să îi tratez cu respect şi sper că am reuşit. Celor ce vor veni de-acum înainte, le urez mult succes! Am început acum 30 de ani iar astăzi mă opresc. Mulţumesc pentru tot!'', a transmis Tătăruşanu în mesajul său, potrivit Agerpres.

La secţiunea comentarii, contul echipei naţionale a ţinut să îi mulţumească fostului internaţional: ''Mulţumim pentru tot, @tatarusanuantonciprian''.

Foşti coechipieri au mulţumit şi ei pentru momentele petrecute împreună pe teren şi în afara lui.

''Respect, Tataris'', a scris Alexandru Maxim, iar Alexandru Chipciu i-a transmis: ''Şi noi îţi mulţumim, Tataris!''.

Ciprian Tătăruşanu (38 ani) şi-a început cariera la Juventus Bucureşti, după care a mai evoluat la Gloria Bistriţa, Steaua Bucureşti, Fiorentina, Nantes, Lyon, AC Milan şi Abha, adunând 74 de selecţii la naţionala României.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea