Circulaţia pe Podul Giurgiu-Ruse se desfăşoară alternativ - partea bulgară a demarat lucrări de reabilitare

Circulaţia pe Podul Giurgiu-Ruse se desfăşoară alternativ după ce partea bulgară a demarat lucrări de reabilitare a părţii carosabile a podului, se arată într-un comunicat de presă emis joi de ITPF Giurgiu.

"Autorităţile bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că pe partea bulgărească a Podului Prietenia se derulează lucrări de reabilitare a carosabilului pe o porţiune de aproximativ cinci sute de metri, circulaţia desfăşurându-se alternativ. Acest lucru poate genera timpi de aşteptare, atât pentru mijloacele de transport marfă, cât şi pentru turisme. În această situaţie Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare fluent şi operativ", se arată într-un comunicat de presă emis joi de ITPF Giurgiu.

Poliţia de frontieră spune că autorităţile bulgare nu au anunţat data la care se vor finaliza lucrările, dar acest lucru va fi comunicat ulterior.

Timpul de aşteptare la controlul de frontieră pentru camioane atât pe sensul de intrare în ţară cât şi pe cel de ieşire prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, este de 40 de minute, iar pentru autoturisme este de zece minute atât la intrarea cât şi la ieşirea din România prin PTF Giurgiu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …