Cîrstea, meci nebun la Wimbledon: Cum a ratat şansa câştigării unui premiu uriaş

Cîrstea, meci nebun la Wimbledon: Cum a ratat şansa câştigării unui premiu uriaş

Încurcate sunt căile tenisului feminin! Meciul Sorana Cîrstea (31 de ani, 32 WTA) – Tatjana Maria (34 de ani, 103 WTA) e încă o dovadă, în acest sens.

În confruntarea din turul II, Cîrstea a pornit catastrofal! A fost 5-0 pentru jucătoarea din Germania, Sorana reuşind să câştige doar şapte puncte! Chiar dacă, ulterior, Cîrstea s-a mai redresat şi s-a apropiat la 5-3, deja era prea târziu. Maria şi-a adjudecat primul set, scor 6-3.

Începând din actul secund însă, povestea meciului s-a schimbat radical. Pentru că Sorana a dominat copios, s-a dus la 5-1 şi s-a impus, fără emoţii, cu 6-1.

Decisivul a început la fel, cu sportiva din România câştigând game după game. La 3-0 pentru Cîrstea, aceasta s-a lovit de revenirea adversarei, pentru că Tatjana Maria (foto) a reuşit egalarea: 3-3! Egalitatea a persistat până la 5-5. La acest scor, pe serviciul nemţoaicei, „Sori“ s-a dus la 30-0, dar apoi a cedat game-ul: 6-5 Tatjana Maria. În game-ul următor, nemţoaica şi-a adjudecat victoria după 2 ore şi 13 minute: 6-3, 1-6, 7-5.

În turul III, Tatjana Maria va întâlni învingătoarea meciului Sakkari (5 WTA) – Tomova (112 WTA).

141.196

de euro va primi Tatjana Maria pentru accederea în turul III de la Wimbledon.

29

de victorii şi 16 înfrângeri are Tatjana Maria, în acest sezon.

19

victorii şi 16 înfrângeri a înregistrat Sorana Cîrstea în 2022.

România, la Wimbledon 2022

Turul I

*Cîrstea (32 WTA) – Krunic (107 WTA) 7-6, 7-6

*Begu (43 WTA) – Gorgodze (114 WTA) 6-4, 6-1

*Halep (18 WTA) – Muchova (81 WTA) 6-3, 6-2

*Ruse (54 WTA) - Gauff (12 WTA) 6-2, 3-6, 5-7

*Bogdan (111 WTA) – Yastremska (74 WTA) 6-2, 6-2

*Bara (122 WTA) – Paquet (106 WTA) 6-2, 6-4

*Buzărnescu (127 WTA) – Schunk (154 WTA) 6-4, 6-2

Turul II

Miercuri

*Cîrstea (32 WTA) – Maria (103 WTA) 3-6, 6-1, 5-7

*Begu (43 WTA) – Cocciaretto (119 WTA) după ora 19.15

Joi

*Halep (18 WTA) – Flipkens (190 WTA)

*Bogdan (111 WTA) – Kvitova (26 WTA)

*Bara (122 WTA) – Badosa (4 WTA)

*Buzărnescu (127 WTA) – Gauff (12 WTA)

Eurosport transmite turneul de la Wimbledon.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...

2 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

3 Citiți și voi ce a spus azi Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României...

4 VIDEO Imagini dramatice din bastionul ucrainean care stă să cadă...

5 „Diavolul Bael. Seamănă fix, dar fix cu Putin. Dar stați să vedeți chestiune și mai tare!”