Vasile al II-lea din dinastia macedoneană a fost încoronat basileu alături de fratele său Constantin al VIII-lea pe 10 ianuarie 976 în catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol. Încoronarea venea după un lung război civil între numeroși pretendenți cu noroc schimbător. Vasile însuși a fost contestat în primii ani de domnie dar a reușit să se mențină pe tron. După bătălia care a pus capăt războiului civil Vasile a dorit să se întâlnească personal cu unul din capii rebeliunii, Bardas Skleros. Tânărul basileu i-a cerut sfatul mai vârstnicului domestikos. Cum ar putea pe viitor să ferească imperiul de vrajba civilă care îl tulbura de peste o generație. Foarte sincer, Skleros, fost guvernator general,  l-a sfătuit pe împărat să țină în frâu puterea nobilimii militare din provincii: ”…taie-le aripile  guvernatorilor care devin prea mândri. Nu permite niciunui general să dispună de resurse prea mari în campanii. Istovește-i cu impozite exagerate, nedrepte, ca să fie ocupați cu propriile lor afaceri.”  Dr. Oană Sever Cristian/România Curată

Vasile a urmat toată viața sfatul lui Skleros și s-a transformat dintr-un playboy într-un împărat ascet care și-a dedicat toată viața consolidării imperiului Bizantin. Nici măcar nu s-a însurat, iar la tron i-a urmat fratele său Constantin al VIII-lea. La moartea lui Vasile al II-lea, pe 15 decembrie 1025,  Imperiul Bizantin  se întindea din sudul Italiei până în Caucaz și de la Dunăre până în Palestina.  De la Justinian încoace niciodată nu mai fusese atît de mare și puternic. Și atunci, unde a greșit Vasile al II-lea? Basileul nu a greșit în sensul comun al termenului. El avea de rezolvat o problemă, războaiele civile,  pe care a rezolvat-o cu brio, dar nu a putut prevedea toate consecințele istorice. De altfel bizantinii știau că  viitorul în general și istoria sunt imprevizibile și de aceea evitau cu obstinație confruntările militare decisive precum și aventurile politice. De asta imperiul lor a rezistat peste 1000 de ani! Revenind, împăratul nu a văzut decât partea proastă a nobilimii militare, dorința de răzmeriță, deși ei aveau și un rol foarte important. Imperiul Bizantin era împărțit în provincii numite theme. Fiecare themă avea armata proprie, iar comandantul, strategos, era și guvernator. Conducea armata în bătălii, dar se ocupa și de strângerea taxelor ți de administrarea justiției. Soldații erau militari part-time plătiți doar pe perioada campaniei. În restul timpului beneficiau de loturi de pământ din exploatrea cărora își întrețineau familia și-și asigurau echipamentul militar. Imperiul fiind permanent atacat de tot felul de triburi migratoare sau mai rar de vecini puternici, strategos avea libertatea să acționeze fără să aștepte ordine de la Constantinopol. Putea să-și adune armata pe loc și să răspundă unui raid al pecenegilor la Dunăre sau al arabilor în Palestina. Mai mult, de vreme ce armatele themelor erau plasate peste tot, nu puteau fi ocolite prin mișcările rapide ale inamicilor. Pur și simplu invadatorii dădeau peste armata  provinciei vecine. În acest fel aristocrația militară a apărat imperiul câteva sute de ani. Vasile al II-lea a ruinat această castă  restrângându-i puterea, dar a trebuit să conducă personal toate războaiele imperiului. Următorii împărați s-au bucurat de avantajele reformei dar nu au mai fost la fel de capabili să conducă personal războaiele din provinciile îndepărtate. Lăsați singuri și fără mijloace guvernatorii au fost înfrânți unul câte unul de triburi turcice relativ minore, care altfel ar fi putut fi înfrânte sau integrate în imperiu. Imperiul Bizantin a dispărut.

Dacă ar fi trăit în Imperiul Bizantin, Henry Ford probabil ajungea strategos sau domestikos. Era la fel de obsedat ca și basileul Vasile al II-lea de controlul asupra subordonaților și nu numai,  deși la el obsesia era naturală și nu determinată de experiența unui război civil. Era obsedat de controlul dietei ca modalitate de control al corpului. Nu bea decît apă caldă, corpul să nu risipească energie pentru a încălzi apa rece. Era vegetarian convins și a încercat să dovedeasă toată viața că carnea este ”redundantă”. A pus la punct un biscuite făcut din germeni de grâu, făină de ovăz, semințe de pecan și ulei de măsline care să înlocuiască carnea. Din fericire nimeni nu l-a cumpărat! Atitudinea lui față de alimentație reflectă atitudinea lui față de viață în general. Metodele lui de producție țin de manipularea socială și a libertății economice. El credea că cheia fericirii umane este productivitatea iar tot ceea ce stă în calea ei – religia, războiul, sindicatele, finanțiștii, dieta proastă – trebuie eliminate. Ford era un utopist iar ”iluminarea” lui a schimbat lumea! Ford a inventat banda de producție, dar adevărata lovitură de geniu a fost că a înțeles că profitul mare vine din producția de masă, iar producția de masă se vinde menținând prețul scăzut prin accelerarea benzii de montaj.  Dar cum faci banda de montaj să se miște mai repede? În primul rând te asiguri că muncitorii sunt mereu aceeiași și sunt speriați să nu-și piardă locul de muncă. Fluctuația forței de muncă și salariile proaste duc la oprirea frecventă a benzii. Așa că Ford a dublat salariul minim pe oră, iar muncitorii nu aveau voie să bea, să fumeze, să divorțeze sau să se înscrie în sindicat. Departamentul social al uzinei era condus de un fost boxer care avea la dispoziție 50 de agenți care se interesau de viața privată a angajaților. Cine nu atingea standardele  zbura din companie. Ford era pur și simplu un autocrat care nu suporta nesupunerea și ura în general diversitatea. Când fiul și nepotul său s-au opus unor decizii, pur și simplu i-a dat afară din afacere. Hitler l-a admirat foarte tare și avea o poză a lui Ford lângă biroul lui. A susținut chiar că, așa cum modelul ”broscuței” Volkswagen s-a inspirat după modelu Ford T, el s-a inspirat după Departamentul social al lui Ford pentru a înființa Gestapo-ul.

Preocupările lui dietetice au evoluat spre o concepție ecologistă mai amplă. Făcea excursii frecvente în natură și era convins că ne putem susține civilizația doar din roadele pământului date de Dumnezeu. A subvenționat cercetări care au reușit să extragă 300 de derivate din alunele americane. A încercat să fabrice un automobil cu caroseria din plastic obținut din soia și cu motor propulsat cu alcool obținut din grâu. Spre sfârșitul vieții a devenit paranoic, iar când fiul lui a murit de cancer și-a înarmat șoferii deoarece credea că e vorba de un complot al guvernului ca să-i extermine famila. A devenit adept al reîncarnării.

Ca și Împăratul Vasile al II-lea, Ford avea de rezolvat o problemă concretă, în cazul lui de competitivitate economică. Ca și împăratul, el nu avea cum să prevadă evoluția viitoare a soluțiilor sale. El voia să producă repede un obiect extrem de complex care este automobilul. Nu avea la dispoziție decât niște fermieri necalificați și emigranți semi-analfabeți. Meșterii germani supercalificați și conștiincioși o duceau bine în Europa. Ca să-și formeze o forță de muncă calificată avea nevoie de timp și bani investiți în învățământ. În plus un lucrător calificat trebuie mult mai bine plătit, are conștiința propriei valori,  nu se supune unor decizii arbitrare și se mai și asociază cu cei de aceeași teapă. Deci aduce doar cheltuieli și bătăi de cap! Soluția lui Ford a fost să descompună operațiile complexe într-o succesiune de operații elementare care nu necesită calificare ci doar disciplină și să le înșire de-a lungul unei benzi în mișcare cu sute de operatori. Procesul este ușor de controlat și ușor de rectificat de un corp restrâns de oameni calificați. Atelierul de producție devine hală cu un panopticon care vede și pedepsește tot asemenea lui Dumnezeu. Managerul a devenit mai important decât muncitorul productiv care poate fi înlocuit ca orice altă piesă mecanică a benzii de producție.  Banii economisiți de la învățământ și de la lefurile muncitorilor calificați se constituie în profit suplimentar. Aceasta a devenit concepția dominantă asupra managementului – să concentrezi toată puterea de decizie și control în mâna câtorva și să produci profit prin tăierea cheltuielilor de calificare și salariale.

De la moartea lui Ford în 1945 și până azi lucrurile s-au mai schimbat dar nu toate în bine. Muncitorii au fost înlocuiți la banda de producție de roboți, dar ideea de control supercentralizat și de supremație a managementului asupra producătorului cunoaște o nouă tinerețe. Această adevărată renaștere a managementului se datorează dezvoltării tehnologiei informației. Capacitate IT de a opera cu mase mari de date a dus la extiderea controlului strict în timp real la domenii mult mai sensibile precum îngrijirea sănătății, educație, resurse umane, finanțe. Managerul va deveni mai important decât medicul, profesorul, brokerul, etc. Judecata lor profesională va fi înlocuită de algoritmi aleși de manager. Numeroase decizii care țin de viața noastră privată, unele chiar vitale, vor fi luate de sisteme expert programate și alese de altcineva. Managementul nu mai este o metodă ci un instrument fără stăpân. Consecințele vor fi mai devastatoare decât în povestea ucenicului vrăjitor.