Cîţu: Deficitul bugetar pentru 2019 va depăşi 4% din PIB dacă nu facem nimic în următoarea lună şi jumătate

Cîţu: Deficitul bugetar pentru 2019 va depăşi 4% din PIB dacă nu facem nimic în următoarea lună şi jumătate

Deficitul bugetar la 10 luni este 2,84% din Produsul Intern brut, nivel care depăşeşte estimarea pentru întregul an, iar dacă nu facem nimic în următoarea lună şi jumătate deficitul bugetar va depăşi 4%, a declarat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"Deficitul la 9 luni trebuia să fie 2,28%, execuţia la 9 luni este 2,60%. Azi, vă prezint execuţia la 10 luni, exact cum mi-a predat-o domnul Teodorovici (fostul ministru al Finanţelor, n.r.), 2,84%. Este exact ceea ce am preluat eu, la 2,84%, mai mult decât trebuia să fie la sfârşitul anului(...) Deficitul astăzi, aşa cum arată situaţia, dacă nu facem nimic, deficitul bugetar este în jur de 4%, mai precis peste 4%", a spus Cîţu.

Potrivit datelor prezentate de ministrul Finanţelor, după primele nouă luni există o diferenţă la venituri de 21 miliarde lei, jumătate bani în economie necolectaţi şi cealaltă jumătate din fonduri europene, în timp ce, pe partea de cheltuieli, banii pentru investiţii şi pentru proiecte cu finanţare din fonduri europene nu sunt cheltuiţi.

"Veniturile estimate pentru primele 9 luni trebuiau să fie 249 miliarde lei, sunt 228 miliarde lei, 21 miliarde lei gaură, diferenţă, deficit. De unde vine diferenţa? Jumătate, 11 miliarde sunt bani în economie necolectaţi, asta este ceva ce trebuie să discut cu ANAF. Cealaltă jumătate vine din fonduri europene. Niciodată nu a fost intenţia celor de la PSD să ia acei bani. Aşa se împart cei 21 miliarde lei, sunt 11 miliarde lei necolectaţi din economia românească, restul din exterior.(...) La cheltuieli, banii pentru investiţii şi pentru proiecte cu finanţare din fonduri europene nu sunt cheltuiţi. Pare bizar că nu vrei să cheltuieşti bani pentru investiţii finanţate cu fonduri europene, dar banii sunt luaţi de acolo şi duşi către cheltuieli de personal, asistenţă socială, bunuri şi servicii, altă metodă prin care se transferau bani către baronii locali. Nu a existat niciodată un interes la PSD de a investi bani în buget ci de a-i pune în buget la începutul anului şi apoi să-i transfere către baronii locali şi programele electorale ale PSD", a explicat Cîţu.

El a subliniat că a discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene, cu partenerii internaţionali despre datele reale, şi a menţionat că o mare parte din deficit a fost realizat în "ultimele zile după ce a căzut Guvernul PSD".

"Cam aşa arată situaţia şi aici a fost şi discuţia cu cei de la Comisie şi cu partenerii internaţionali, pentru că nimeni nu se aştepta să fie aşa de rea situaţia, dar în momentul în care prezinţi datele reale, asta este situaţia. Dacă nu facem nimic, mai avem o lună şi jumătate până la finalul anului, dacă nu facem nimic, deficitul la sfârşitul anului va ajunge peste 4%. Avem câteva soluţii. Sunt 11 miliarde lei din economia naţională care n-au fost colectaţi, acolo poate putem să facem ceva, mai avem câteva soluţii la care ne uităm. Dar asta este situaţia azi, când vorbim, rectificarea bugetară va veni, dacă nu apare ceva în următoarele două zile, cu un deficit mai mare de 4% pentru acest an. Deci pornim de la un deficit aprobat în Parlament de 2,7% şi ajungem la un deficit de 4%. Este clar şi dovezi sunt foarte multe, cel puţin o mare parte din acest deficit s-a întâmplat în ultimele zile după ce a căzut Guvernul PSD, o mare parte dintre cheltuieli au fost făcute atunci, o mare dintre contracte, facturi, au fost plătite în ultima perioadă", a mai afirmat şeful de la Finanţe.

Ministrul Finanţelor a mai precizat că, după preluarea mandatului, a descoperit un deficit de 2 miliarde de lei la bugetul de asigurări sociale de stat, după 10 luni, provenit din neplata contribuţiilor.

"Pe partea fiscală derogările au fost o problemă, apoi aşa-numita revoluţie fiscală prin transferul contribuţiilor. Multe dintre salarii au scăzut, au fost zeci de mii de exemple. Avem jumătate dintre companiile din sectorul privat care nu au transferat contribuţiile pentru că Ordonanţa este încă în Parlament şi nu se ştie ce se va întâmpla. Acesta este un efect. Am descoperit un alt efect pervers al acestei revoluţii, avem o gaură de 2 miliarde de lei la Bugetul de asigurări sociale de stat prin neplata contribuţiilor. Asta la 10 luni doar. Nu am auzit-o niciodată pe Olguţa Vasilescu (fostul ministru al Muncii, n.r.), care astăzi este foarte guralivă şi vine şi ne dă lecţii, deci Olguţa guraliva nu a zis nimic de aceste 2 miliarde şi nu a zis nimic de ce nu le-a colectat", a subliniat Cîţu.

El a vorbit, de asemenea, şi despre cele 4 miliarde lei reprezentând TVA de returnat, arătând că, în primele două zile după ce a venit în Finanţe, s-a returnat un miliard de lei din această sumă.

"Peste 4 miliarde TVA de returnat. În primele două zile am returnat un miliard. Avem planul să returnăm tot până la sfârşitul anului", a mai spus ministrul Finanţelor. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...