Ciucă - Ziua SIE: Obiectivele de apărare a ţării în faţa potenţialelor pericole externe - misiune de mare responsabilitate

Obiectivele de apărare a ţării şi a intereselor statului român în faţa unor potenţiale pericole din plan extern reprezintă o misiune nobilă, de mare responsabilitate şi deosebit de dificilă în acelaşi timp, pe care profesioniştii Serviciului de Informaţii Externe o desfăşoară permanent, a transmis, marţi, premierul Nicolae Ciucă, într-un mesaj cu prilejul Zilei SIE.

"Cu exact 32 de ani în urmă, structurile de informaţii externe ale României îmbrăcau o altă haină, adaptată noii orientări a ţării către lumea democratică. Obiectivele de apărare a ţării şi a intereselor statului român în faţa unor potenţiale pericole din plan extern reprezintă o misiune nobilă, de mare responsabilitate şi deosebit de dificilă în acelaşi timp, pe care profesioniştii Serviciului de Informaţii Externe o desfăşoară permanent", a prim-ministrul.

El a evidenţiat că specificul atât de complex al activităţii acestei structuri implică profesionalism la cote foarte înalte, patriotism şi dedicare din partea celor care activează în domeniu, oameni capabili să îşi asume şi situaţii de risc pentru a-şi îndeplini misiunile în slujba ţării.

"Ca militar, sunt convins că ceea ce îi motivează pe aceşti profesionişti din intelligence pentru îndeplinirea cu succes a fiecărei misiuni sunt, în primul rând, curajul şi devotamentul faţă de ţară şi au toată admiraţia mea pentru aceasta", a adăugat Ciucă.

Potrivit acestuia, contextul global, în permanentă schimbare, necesită o adaptare continuă la situaţii de orice natură şi ameninţări noi, pentru că prevenirea unor potenţiale pericole reprezintă cea mai bună apărare a intereselor strategice, economice, militare sau de securitate ale ţării, de care depinde şi siguranţa fiecărui român.

"Şi chiar dacă munca oamenilor din aceste structuri de informaţii externe nu generează ştiri, noi ştim că ei sunt mereu la datorie. Respect şi apreciere pentru munca acestor eroi discreţi ai României! Mult succes în viitoarele misiuni! La mulţi ani!", a transmis şeful Executivului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă