Ciucă: Am exprimat deschiderea României pentru analizarea, continuarea și întărirea prezenței coreene în domeniul energiei nucleare

Ciucă: Am exprimat deschiderea României pentru analizarea, continuarea și întărirea prezenței coreene în domeniul energiei nucleare

Premierul susține că în timpul discuțiilor cu omologul sud-coreean, Han Duck-Soo, a exprimat deschiderea României pentru analizarea, continuarea și întărirea poziției coreene în domeniul energiei nucleare, dar și posibilitatea de investi în domeniile energiei verzi sau industriei alimentare.

Întrevederea premierului Ciucă cu prim-ministrul Republicii Coreea FOTO: GOV

„Am reiterat susţinerea pentru creşterea investiţiilor sud-coreene de tip green field. Îmi exprim speranţa că, inclusiv graţie convorbirilor la nivel înalt, să vedem în România noi investiţii sud-coreene. Am discutat de posibilitatea de a investi în domeniile energiei verzi, al tehnologiilor digitale, în domeniul industriei alimentare, precum şi întărirea legăturilor la nivelul IMM-urilor. Am exprimat deschiderea noastră pentru analizarea, continuarea şi întărirea prezenţei coreene în domeniul energiei nucleare, încurajând investiţiile sud-coreene în proiectele româneşti în acest sector deosebit de important în ansamblul eforturilor noastre de consolidare a securităţii şi independeţei energetice. Domnul prim-ministru a agreat deja colaborarea în ceea ce priveşte deschiderea noilor reactoare 3 şi 4 de la Centrala nucleară de la Cernavodă, precum şi implicarea companiilor sud-coreene în dezvoltarea reactoarelor modulare mici", a declarat Nicolae Ciucă, după întrevederea cu omologul sud-coreean, potrivit Agerpres.

Premierul a invitat mediul de afaceri din Republica Coreea să se alăture Forumului de afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, care va avea loc în luna septembrie la București.

Sursa citată arată că Nicolae Ciucă a amintit de vizita pe care a efectuat-o în decembrie anul trecut la Seul și Busan. De asemenea, premierul a arătat că în acest an se sărbătoresc 15 ani de la semnarea parteneriatului strategic dintre România și Republica Coreea.

„În baza întâlnirii de la Seul şi a agreării domeniilor de colaborare am convenit că acestea pot fi considerate ca elemente noi de foaie de parcurs pentru continuarea şi dezvoltarea Parteneriatului strategic dintre România şi Republica Coreea. Am agreat cu omologul meu asupra nevoii de consolidare sistematică a colaborării bilaterale. (...) Am subliniat necesitatea relansării şi consolidării cooperării bilaterale prin noi proiecte concrete în toate ariile parteneriatului, atât în plan politic, cât şi în cel economic sectorial. Am convenit că această componentă economică să reprezinte elementul principal de dezvoltare a relaţiilor bilaterale", a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

Nicolae Ciucă a precizat că în timpul discuțiilor a fost abordat și subiectul contextului actual de securitate: „Am evocat poziţia geo-strategică a României, faptul că este una dintre cele mai dinamice şi competitive economii din Uniunea Europeană şi care oferă largi resurse şi posibilităţi de investiţii. Am convenit cu domnul prim-ministru aspectele prin care sectoarele de business din cele două ţări trebuie să continue dialogul şi colaborarea astfel încât să identifice potenţialul şi oportunităţile pentru afaceri în cele două ţări".

Totodată, premierul a salutat menținerea tendinței de creștere a volumului schimburilor comerciale, precizând că începând cu anul 2021 a depășit un miliard de dolari, iar anul trecut a existat o creștere cu 8%.

„Am subliniat că această tendinţă trebuie stimulată pe mai departe, trebuie sprijinită cu noi iniţiative în domenii inovative şi cu valoare adăugată mare. Am reiterat interesul părţii române pentru organizarea în acest an, la Seul, la nivel ministerial a celui de-al XX-lea comitet comun de cooperare industrială. Suntem interesaţi, de asemenea, în organizarea unui forum de afaceri bilateral asociat acestui eveniment ministerial care să asigure coerenţa demersurilor de cooperare în sectorul public şi privat", a precizat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

De asemenea, potrivit sursei citate, discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat și domenii importante pentru intensificarea cooperării dintre România și Coreea de Sud, precum cel al apărării, inclusiv al industriei de apărare, securității cibernetice, educației, culturii și cooperării tehnico-științifice.

În cadrul întrevederii a fost semnat și un memorandum de înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA și Autoritatea Portuară Busan.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”