Ciucă anunță demararea programului „Rabla Local”. Peste 11 mii de înscrieri într-o singură zi

Ciucă anunță demararea programului „Rabla Local”. Peste 11 mii de înscrieri într-o singură zi

Fostul premier Nicolae Ciucă a anunțat că programul Rabla Local a strâns peste 11 mii de înscrieri într-o singură zi. Programul permite doritorilor să obțină o compensație de până la 3000 lei pentru un autoturism vechi, fără obligativitatea achiziției unei mașini noi. 

FOTO Inquam Photos

„Astăzi a fost și prima zi în care a fost demarat programul ”Rabla Local”, o variantă a proiectelor de mediu ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus”. Acest nou program are, până la această oră, peste 11 mii de înscrieri”, a anunțat Nicolae Ciucă.

Potrivit șefului Senatului, „noutatea programului ”Rabla Local” este posibilitatea încasării unei compensații de 3000 lei pentru casarea unui autoturism mai vechi de 15 ani (cu o clasă de poluare de cel mult Euro 3), dar fără obligativitatea achiziției unui autovehicul nou”.

„Acest program este doar unul dintre instrumentele prevăzute în PNRR, pentru eliminarea până în 2026 a peste 250.000 de mașini vechi de peste 15 ani”, a mai arătat Ciucă. 

Programul „Rabla Local”

Începând de luni, 31 iulie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, a informat vineri AFM.

În cadrul unui cont pe site pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație.

Un aspect important este că persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare și să realizeze înscrierea în aplicație doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăsește în lista UAT-urilor care au încheiat contracte de delegare, prevăzută în aplicația informatică și pe site-ul AFM.

Proiecte noi de infrastrutură rutieră și feroviară

Șeful liberalilor a mai arătat că, în ședința de astăzi cu miniștrii și secretarii de stat, a fost discutat stadiul proiectelor mari de infrastructură. „Au fost expuse etapele în care se află unele coridoare de transport, precum extinderea drumului expres Craiova-Pitești, proiectarea autostrăzii A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni și evoluția șantierelor de pe traseele A0 și A7”, a arătat Ciucă.

„În afară de planurile care sunt deja în diferite faze ale construcției ori ale studiului de fezabilitate, au mai fost prezentate și alte proiecte de infrastructură rutieră și feroviară, pentru care urmează să fie demarate procedurile necesare atragerii de bani europeni”, a mai transmis fostul premier.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat