Ciucă, despre greva din învățământ: Nu pot să le promit acum și nu voi promite ceva ce nu se poate realiza

Ciucă, despre greva din învățământ: Nu pot să le promit acum și nu voi promite ceva ce nu se poate realiza

Premierul a precizat, de la Cluj, că nu poate promite profesorilor ceva ce nu poate realiza. Nicolae Ciucă a punctat că este deschis la dialog și a făcut apel la profesori să înțeleagă că Guvernul a prezentat ce poate oferi în prezent.

Nicolae Ciucă, premierul României FOTO: GOV

„Am avut un dialog deschis și am fost de fiecare dată cât se poate de disponibil pentru ceea ce a reprezentat prezentarea onestă a ceea ce poate Guvernul să ofere în acest moment și am rugat și îi rog în continuare, fac apel, să înțeleagă să nu ne împingă să facem aceleași greșeli pe care le-am făcut în 30 de ani. Ne-am asumat prin PNRR să venim cu o nouă lege a salarizării, am făcut în așa fel încât să devansăm toate procedurile pentru elaborarea legii și în perioada imediat următoare să avem până la data de 15 iulie proiectul finalizat. De la 15 iulie personalul din educație va intra în discuție cu ministerul Muncii, find prima categorie care va avea clarificat acest aspect. Ca atare, îi rog cât se poate de sincer și onest, cred că am demonstrat că tot ceea ce ne-am asumat am făcut. Nu pot să le promit acum și nu voi promite ceva ce nu se poate realiza. Dacă nu am învățat din greșelile pe care le-am făcut în acești ani de zile, atunci înseamnă că suntem pe un parcurs care ne va duce din greșea în greșeală fără să putem finaliza ceva”, a transmis premierul, despre greva din educație.

Nicolae Ciucă a punctat că „încă de la începutul acestei acțiuni de protest a sindicatelor din educație am căutat să demonstrăm că înțelegem și că într-adevăr profesorii din România merită recunoștința noastră și merită să fie situați pe grila de salarizare, acolo unde noi ne-am asumat prin programul de guvernare și la nivelul Coaliției că trebuie să fie”.

Premierul a anunțat că va o întâlnire cu sindicatele din Educație de la Cluj și speră să găsească o soluție împreună: „Sper ca împreună să găsim o soluție și îi rog să zăbovească puțin până când finalizam, o lună jumate nu cred că reprezintă atât de mult în economia a 30 de ani”.

„Dacă profesorii nu înțeleg că asta este realitatea și avem nevoie în continuare de stabilitate politică, socială, atunci eu mai mult de atât nu pot să fac”, a subliniat premierul.

Întrebat despre rotativă, Nicolae Ciucă a punctat că va ajunge la București și va lua o decizie cu colegii din Coaliție.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro