Ciucă: Îndemn tinerii să facă parte din următorul mare capitol al istoriei culturale a României

Ciucă: Îndemn tinerii să facă parte din următorul mare capitol al istoriei culturale a României

Preşedintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un îndemn tinerilor care trebuie să aibă curajul să își exprime creativitatea și să facă parte din următorul „mare capitol al istoriei culturale a României”.

Nicolae Ciucă a transmis omagii și felicitări de Ziua Culturii Naţionale Foto: Arhivă

Celebrăm astăzi cultura românească și rolul ei vital în clădirea societății actuale, a modernității și a viitorului. Este, totodată, ziua în care îl omagiem pe marele poet național Mihai Eminescu, cel care, prin geniul său desăvârșit, a marcat lumea literaturii, rămânând o sursă de inspirație și simțire românească, autentică, până în prezent”, a transmis Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a afirmat totodată că partidul pe care îl conduce și-a asumat susținerea și promovarea culturii și a asigurat „accesul egal la cultură pentru toți românii”.

„Cultura a fost dintotdeauna un pilon fundamental al identității și al evoluției noastre ca națiune. Iar noi, Partidul Național Liberal, ne-am asumat susținerea și promovarea acesteia, consolidarea patrimoniului imaterial, precum și asigurarea accesului egal la cultură pentru toți românii”, a spus Nicolae Ciucă.

Îmbogățirea tezaurului cultural

Pe lângă omagii și felicitări, preşedintele Senatului a transmis un îndemn tinerilor români, să contribuie la istoria culturală a țării.

„Aduc un omagiu tuturor artiștilor, scriitorilor și creatorilor români din istoria noastră și îi felicit pe toți cei care contribuie la îmbogățirea tezaurului cultural românesc. De asemenea, îndemn tinerii să aibă curajul să își exprime creativitatea și să facă parte din următorul mare capitol al istoriei culturale a României”, a conchis  Nicolae Ciucă.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat