Ciucă, la un an de la debutul războiului: Poziţia României rămâne fermă. Solidaritate cu NATO şi UE plus sprijin pentru Ucraina

Ciucă, la un an de la debutul războiului: Poziţia României rămâne fermă. Solidaritate cu NATO şi UE plus sprijin pentru Ucraina

Premierul a dat asigurări în cadrul evenimentului „România – 1 an de solidaritate faţă de Ucraina”, privind sprijinul țării atât pentru refugiații din Ucraina, cât și pentru autoritățile de la Kiev, care se confruntă cu invazia rusă.

Premierul le-a adresat un mesaj autorităților și refugiaților din Ucraina FOTO Mediafax

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, în cadrul evenimentului „România – 1 an de solidaritate faţă de Ucraina”, organizat de Guvernul României împreună cu UNHCR şi Agenţiile ONU din România, că mesajul său pentru familiile de refugiați găzduite pe teritoriul României este că vor fi ocrotiți oricât va fi nevoie, arătând și că autoritățile de la București vor rămâne alături de Uccraina în războiul contra Rusiei.

„Mesajul nostru este că nu cedăm în faţa agresiunii şi forţei brute, care subminează fundamentele lumii libere, ci că suntem determinaţi să ne apărăm modul de viaţă bazat pe statul de drept, pe democraţie şi pe libertate. Mesajul meu pentru familiile pe care le găzduim azi în România este: aici veţi fi ocrotiţi, oricât va fi nevoie! Mesajul meu pentru conducerea de la Kiev, pentru populaţia civilă şi pentru luptătorii, curajoşi, care apără azi întreaga lume liberă este: suntem cu voi cât va fi nevoie!”, a spus premierul în finalul discursului”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Șeful Guvernului Român a mai subliniat că „această implicare a noastră şi poziţia solidară cu statele occidentale va continua”, arătând că „responsabilitatea statelor occidentale este de a opri acţiunile Kremlinului, care ameninţă nu doar Ucraina dar şi întreaga lume liberă. Să nu uităm nicio clipă că o înfrângere a Ucrainei ar însemna anularea fundamentelor pe care sunt construite societăţile democratice”.

Totodată, Nicolae Ciucă a mai afirmat că observăm cu toţii că acest conflict nu se desfăşoară doar pe câmpul de luptă, ci şi pe cel informaţional. „Războiul informaţional pe care îl susţine Rusia este la fel de periculos ca şi cel convenţional. Prin acest război hibrid, Rusia speră să dezbine societăţile occidentale şi să le facă mai slabe. Să fim atenţi, aşadar, la extremismul politic din ţările UE şi subminarea valorilor democraţiei. Aceasta ar putea fi, din păcate, poarta de intrare pentru interesele Rusiei în Europa. România nu este o excepţie, fiind o ţintă a războiului hibrid purtat de Kremlin. Iată de ce, solidaritatea şi unitatea societăţii româneşti este crucială în aceste timpuri. Totodată, stabilitatea guvernării este un factor esenţial pentru răspunsul consolidat al ţării noastre la ameninţările din regiune şi pentru susţinerea opţiunii Ucrainei de a fi parte a lumii libere”, a mai arătat şeful Executivului.

Premierul a mai arătat și că „România a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a adoptat un Plan Naţional de Măsuri de Incluziune şi Protecţie a refugiaţilor pe termen mediu şi lung. Apoi a propus statelor europene un model de leadership şi coordonare la nivel politic în domeniul integrării refugiaţilor, concretizat în Platforma de la Bucureşti”.

„Poziţia României a fost foarte clară chiar de la începutul invaziei ruse şi rămâne fermă: solidaritate deplină cu partenerii din NATO şi UE plus sprijin puternic pentru Ucraina în contracararea agresiunii”, a subliniat Ciucă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro