Ciucă: Noi milităm pentru aplicarea principiului contributivității. Echitatea sistemului de pensii nu ține de uniformizare

Ciucă: Noi milităm pentru aplicarea principiului contributivității. Echitatea sistemului de pensii nu ține de uniformizare

Premierul Nicolae Ciucă a susținut în cadrul Congresului organizației seniorilor PNL că partidul militează pentru aplicarea principiului contributivității în sistemul de pensii, dând asigurări că liberalii vor acționa pentru corectarea dezechilibrului, „deși nu a stat la originea pensiilor speciale”. 

FOTO Arhivă Adevărul

FOTO Arhivă Adevărul

„Câteva cuvinte despre reformele pe care le avem de realizat în domeniul pensiilor speciale și a sistemului de pensii în general. Fără îndoială, o astfel de reformă se impune și asa cum ne-am asumat, o vom face. Vreau să subliniez și să atrag atenția asupra unui lucru foarte important: deși PNL nu a stat la originea pensiilor speciale, vom acționa solidar pentru corectarea acestui dezechilibru din sistemul de pensii”, a spus premierul Nicolae Ciucă în cadrul Congresului organizat pentru alegerea șefului organizației seniorilor liberali. 

Totodată, șeful PNL a subliniat că PNL militează pentru aplicarea principiului contributivității, întrucât ideea de echitate în sistemul de pensii nu ține de uniformizare, „ci de așezarea lor pe merit”. 

„Soluția la această stare de fapt este să venim cu modificări legislative prin care să corectăm situația, nu ura va aduce echilibru în sistem, ci deciziile tehnice concrete. Și aici poziția noastră este una foarte clară. Noi milităm pentru aplicarea principiului contributivității. Acest principiu nu anulează pensiile mari. Dimpotrivă. Dar ideea de echitate în sistemul de pensii, din perspectiva PNL, nu ține de uniformizarea pensiilor, discurs care se mai aude, din păcate, în spațiul public, ci de așezarea lor pe merit. Acest lucru este valabil nu doar pentru pensiile speciale, ci pentru întregul sistem de pensii din România”, a mai spus premierul, arătând că România are astăzi aproape 4,8 milioane de pensionari. 

Premierul a mai susținut că, dincolo de cifre, „bătălia politică viitoare va fi despre viziunea asupra României”, subliniind că guvernările de dreapta au majorat în ultimii ani pensiile. 

„Dacă aruncăm o privire peste statistici reale, vom vedea că guvernările de dreapta au fost, de fapt cele care au mărit cel mai mult pensiile românilor. Asta ca să închidem mitul stângii cu grija față de seniori noștrii indiferent de culoarea politică. Este grija pe care trebuie să o acordăm tuturor celor care se află, astăzi, în postura de pensionari”, a mai spus premierul. 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „O femeie adevărată!” / Imaginile cu Andreea Bănică în bikini la 46 de ani fac furori printre fani

2 Fraților, în ce țară trăim? Un român a construit un bloc, a vândut apartamente, dar nu a declarat nimic la ANAF

3 Cel puțin 11 morți și mii de răniți, după ce pagerele cu care comunicau membrii Hezbollah au explodat simultan / Incidente similare și în Siria / Isra…

4 Apar primele amănunte în cazul misterioaselor explozii ale pagerelor din Liban / Cine a pus totul la cale și cum a fost executat planul

5 Cine este piromanul din Parlament, care a pus pe jar Poliția Română. Se întorsese recent din Italia