Ciucă: Punctul de pensie crește cu 12,5%. Vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici

Ciucă: Punctul de pensie crește cu 12,5%. Vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici

Premierul României a anunțat măsurile Coaliției privind creșterea pensiilor, inclusiv ajutoarele țintite pe care la va da Guvernul pe care îl conduce.

Premierul Nicolae Ciucă FOTO gov.ro

În ședința Coaliției de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:  1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, se arată într-un mesaj al lui Nicolae Ciucă pe Facebook.

Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului. Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare”, mai arată premierul.

Alocații, indemnizație pentru persoane cu handicap și pentru veteranii de război

Am convenit, de asemenea, ca alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizație, iar indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război să fie actualizate cu rata inflației, începând din 2018, însemnând o creștere totală de aproximativ 30 de procente. Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial și trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflația crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creșteri mai mici de 15% și a obținut în negocieri creșteri totale care depășesc 15,8%”, mai arată liderul de la Palatul Victoria. 

Deciziile vin după mai multe săptămâni de negocieri, care au dus și la întârzierea avansării discuțiilor pe tema bugetului.

Reacția lui Ciolaci

Și liderul PSD a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook „În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente și cifre, dar mai puțin despre viața oamenilor.  Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni și despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre #echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei de #SprijinpentruRomânia”, a precizat Ciolacu. 

Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susținerea din partea statului trebuie să meargă în proporție mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Și aici mă refer atât la persoanele active - salariații cu salariu minim - prin creșterea salariului minim la 3.000 lei ( din care 200 de lei scutiți de taxe), cât și la cei care un muncit o viață și cu toate acestea au acum pensii mici. În plus, vrem să continuăm să încurajăm sectorul construcțiilor să se dezvolte și de aceea vom crește salariul minim în acest domeniu la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente și în prezent”, a mai arătat șeful PSD.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...