Ciucă: România şi întreaga lume liberă sunt alături de Ucraina

Președintele Senatului României și șeful PNL, Nicolae Ciucă, a transmis, sâmbătă, un mesaj de susținere pentru Ucraina, la doi ani de la începutul războiului Federației Ruse împotriva țării vecine. Oficialul a menționat că peste 7 milioane de refugiați ucraineni au intrat România de la începutul invaziei.

Președintele Senatului Nicolae Ciucă  și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski  FOTO Profimedia

Președintele Senatului Nicolae Ciucă și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

În urmă cu doi ani, Ucraina s-a confruntat cu un război la scară largă neprovocat. De atunci, oamenii din Ucraina, cu hotărâre şi curaj, şi-au apărat necruțător casele, libertatea şi viitorul. România și întreaga lume liberă stă alături de Ucraina, o națiune care luptă pentru viață şi democraţie. Slava Ukrainii” (Glorie Ucrainei n.r.)”, a scris Nicolae Ciucă pe X .

Liderul liberalilor a mai precizat că „agresiunea rusă nejustificată” reprezintă un atac asupra „valorilor fundamentale” ale unui stat.

Acum doi ani, întreaga lume liberă s-a cutremurat la aflarea veștii că granițele păcii și ale democrației au fost încălcate de începutul unui război în estul Europei. Ucraina se trezea sub asaltul unei agresiuni nejustificate, un atac asupra valorilor pe care le considerăm fundamentale: libertatea, suveranitatea, dreptul fiecărui popor de a-și alege propriul destin. Poporul ucrainean, cu o uriașă determinare, cu reziliență și curaj, și-a apărat casa, libertatea și viitorul”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Ciucă a subliniat în mesajul său că peste 7 milioane de refugiați ucraineni au intrat România de la începutul războiului.

În fața acestei tragedii, România și-a deschis și porțile, dar și inimile. Peste 7 milioane de refugiați ucraineni au intrat în țara noastră în ultimii doi ani, iar zeci de mii încă locuiesc în România. În această luptă cu absurdul și cruzimea, Ucraina nu este singură. Întreaga lume liberă sprijină o națiune care luptă pentru viață, pentru libertate și pentru valorile democratice”, a conchis Nicolae Ciucă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

3 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

4 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

5 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid