Clădirea Parlamentului de la Atena, vandalizată cu vopsea roşie

Indivizi neidentificaţi au vandalizat marţi, aruncând cu vopsea roşie, Parlamentul din Grecia, una dintre clădirile cel mai bine păzite din centrul Atenei, înainte de a se dispersa pe străzile alăturate, informează agenţia de presă Reuters.

Atacul, care a avut loc cu câteva zile înainte de alegerile pentru Parlamentul European, a durat doar câteva minute.

Vopseaua a lăsat mai multe pete roşii pe faţada clădirii Parlamentului, situată în Piaţa Syntagma, în timp ce atacatorii, care s-au deplasat pe jos, au aruncat şi două fumigene, au precizat oficiali ai poliţiei din Grecia.

Asemenea atacuri sunt comune la Atena, însă destul de rare împotriva Parlamentului.

Mai devreme luna aceasta, membri ai grupării anarhiste Rubicon, activă în Grecia în ultimii ani, au aruncat cu vopsea asupra reşedinţei ambasadorului american la Atena, în susţinerea militantului de extremă stânga aflat în detenţie pentru asasinat Dimitris Koufodinas, lider al organizaţiei de extremă stânga "17 Noiembrie". Această organizaţie, destructurată în 2002, îşi trăgea numele de la revolta studenţească împotriva dictaturii coloneilor, revoltă reprimată cu o baie de sânge la 17 noiembrie 1973. Organizaţia a comis zeci de atentate între 1975 şi 2000, ucigând 23 de persoane, printre care şeful filialei CIA în Grecia, Richard Welch, oameni de afaceri greci, diplomaţi turci şi un ataşat militar britanic.

Gruparea Rubicon a organizat şi în trecut proteste similare, în care a atacat cu vopsea şi a lansat manifeste sau a ocupat de o manieră simbolică ministere, ambasade, sedii de partide şi medii de comunicare. În noiembrie, nouă membri ai aceleiaşi grupări au fost reţinuţi pentru ocuparea simbolică a ambasadei Argentinei la Atena cu scopul de a aduce un omagiu lui Santiago Maldonado, activist argentinian decedat în urmă cu peste un an, şi a cere solidaritate cu indigenii mapuche.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR