Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir rămân sub control judiciar în dosarul Microsoft

Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir rămân sub control judiciar în dosarul Microsoft

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis miercuri să menţină măsura controlului judiciar faţă de Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir, trimişi în judecată în dosarul licenţelor Microsoft.

Pe de altă parte, instanţa a admis o cerere depusă de Călin Tatomir şi i-a dat voie acestuia să părăsească România în perioada 10 - 20 august cu destinaţia localitatea Potos din insula Thassos, Grecia.

La sfârşitul lunii septembrie 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, omul de afaceri Claudiu Florică, fostul jucător de tenis Dinu Mihail Pescariu şi Călin Tatomir, fost director general Microsoft România SRL.

Gabriel Sandu este acuzat de abuz în serviciu, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică - instigare la abuz în serviciu, iar Călin Tatomir este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în condiţiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea lui Claudiu Florică şi a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract.

Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006.

"În acest context, inculpaţii Dinu Mihail Pescariu şi Claudiu Ionuţ Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro", mai spun procurorii.

DNA arată că, în urma înţelegerii avute de Pescariu şi Florică cu ministrul Sandu, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare".

"Documentaţia care a stat la baza licitaţiei (referat de necesitate şi caiet de sarcini) conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din care făcea parte şi firma Dim Soft SRL. De asemenea, prin răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în cadrul procedurii de licitaţie, Gabriel Sandu ar fi menţinut condiţiile restrictive prin care să fie favorizată D.Con-Net AG", susţin anchetatorii.

Astfel, notează DNA, s-ar fi impus condiţii conform cărora la licitaţie puteau participa doar firme care avuseseră încheiate contracte de un anumit tip şi peste o anumită valoare şi care să fi fost executate în România, în ultimii trei ani. Condiţiile respective erau îndeplinite de o singură societate din lume, respectiv Dim Soft SRL, indică procurorii.

În vederea stabilirii condiţiilor restrictive de participare la licitaţie prin care să fie favorizată asocierea D.Con-Net AG din care făcea parte firma Dim Soft SRL, Florică ar fi avut mai multe întâlniri cu Sandu pentru a-i transmite ce să se insereze în caietul de sarcini.

Anchetatorii mai notează că, în urma câştigării licitaţiei publice, a fost încheiat un contract de furnizare de produse între MCSI şi consorţiul D.Con-Net AG, în calitate de lider al asocierii. Din asociere făcea parte şi Dim Soft SRL, iar valoarea totală a contractului ce trebuia plătită de minister era de 90.182.344 euro.

Prejudiciul reţinut este în sumă de 51.396.344 euro şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor (90.182.344 euro) şi suma care a fost facturată de SC Dim Soft SRL (38.786.000 euro). Totodată, a fost creat în acelaşi cuantum un folos necuvenit în favoarea D.Con-Net AG. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria