Clotilde Armand: Vrem să știm cum au putut aceste imagini să ajungă la Antena 3/ Acest om trebuie anchetat, să nu mai aibă posibilitatea de a acționa. Este aproape o mineriadă, extrem de grav ce se întâmplă

Clotilde Armand: Vrem să știm cum au putut aceste imagini să ajungă la Antena 3/ Acest om trebuie anchetat, să nu mai aibă posibilitatea de a acționa. Este aproape o mineriadă, extrem de grav ce se întâmplă

Clotilde Armand, câștigătoare în fața lui Dan Tudorache la Sectorul 1 în urma scrutinului de duminică, a declarat, joi, la Digi24, în legătură cu imaginile difuzate de  Antena 3 , că ele reprezintă tentativă disperată a primarului în funcție, Daniel Tudorache și că acest ar trebui ”anchetat, să nu mai aibă posibilitatea de acționa”. Armand a spus din nou că în imaginile difuzate ar fi fost șoferul lui Tudorache, care estse și personal tehnic, și reprezentantul lui Dan Voiculescu în secția de votare, care se urcă pe saci. ”Nici un reprezentant USRPLUS nu a pus mâna pe saci”, a mai spus Armand. Ea a calificat acțiunea candidatului PSD, care acuză USR PLUS de fraudarea alegerilor și cere reluarea alegerilor, drept ”aproape o mineriadă, ceva foarte grav”, scrie G4Media .

Redăm mai jos cele mai importante declarații făcute de Clotilde Armand la Digi.24:

  • În imagini era șoferul lui Tudorache, care este și personal tehnic, și reprezentantul lui Dan Voiculescu care se urcă pe saci. Nici un reprezentant USR PLUS nu a pus mâna pe saci. Nouă ni s-a declarat că camera de filmat din sala nu funcționează. Vrem să știm cum au putut aceste imagini să ajungă la  Antena 3 . Nu putem fi acuzați că am scos saci cu buletine de vot și că refuzăm renumărarea. Numai un candidat care știe că acești saci au fost viciați poate să ceară renumărarea.
  • Aceste procese verbale au fost întocmite corect, după ce toți delegații au fost de acord. Nu este nici o problemă, au fost tentative de fraude, dar procesele verbale au fost întocmite corect. Au fost mici discrepanțe, două voturi, dar asta se întâmplă mereu. Era o semnătură în plus sau în minus față de numărul de voturi.
  • Nu este nici o șansă ca alegerile să fie reluate. Este o tentativă disperată a primarului care a pierdut, este extrem de grav. Acest om trebuie anchetat, să nu mai aibă posibilitatea de a acționa. Este aproape o mineriadă, extrem de grav ce se întâmplă.

Context

Poliția a deschis o anchetă după ce  Antena3  a difuzat, miercuri seară, imagini în care se văd niște oameni care intră într-o sală plină cu saci cu voturi, susținând că ar fi vorba de imaginile de pe camerele de supraveghere din zona securizată a Biroului Electoral Sector 1 București.

  • Jandarmeria a transmis printr-un comunicat de presă că „încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea președintelui biroului electoral”: „În legătură cu imaginile apărute în spațiul public care prezintă o activitate desfășurată în data de 29 septembrie a.c. în incinta Biroului Electoral al Sectorului 1, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări: Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea președintelui biroului electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective. Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul președintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecție după sigilare. Activitățile desfășurate în interiorul încăperii nu intră în competența instituției noastre atâta timp cât persoanele autorizate desfășoară activități legate de procesul electoral”.

Poliția Municipiului București a început verificările referitoare la aceste imagini:

”În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Sectorul 1- Secția nr 4, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au demarat verificări, pentru stabilirea situației de fapt”, a transmis Poliția Română.

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, a acuzat USR de fraudă și a cerut pe Facebook repetarea alegerilor, postând printscreenuri din imaginile apărute în spațiul public.:

„Noaptea ca hotii! Imagini socante! Frauda dovedita! Membri USR-Plus cotrobaie in sala cu sacii plini cu voturi. Si chiar iau saci si îi scot din sala. Daca organizam noi alegerile de o asemenea maniera penala, era toata lumea in strada! Lucrurile nu pot ramane asa! Trebuie informate toate organismele internationale! Alegerile trebuie repetate!!”, este mesajul Gabrielei Firea.

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat și el pe pagina de socializare că „Alegerile au fost în mod evident fraudate și trebuie anulate!”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…