Clubul Elche i-a reziliat contractul lui Săpunaru

Clubul Elche i-a reziliat contractul fundaşului dreapta Cristan Săpunaru, înţelegere care mai era valabilă doi ani, a anunţat, joi, site-ul oficial al grupării din prima ligă spaniolă.

Cristian Săpunaru (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Jucătorul internaţional român nu va mai continua la echipa noastră", se arată într-un scurt mesaj, pe site-ul clubului Elche.

Ediţia electronică a cotidianului As a scris că unul dintre motivele pentru care Săpunaru nu a mai intrat în planurile antrenorului Fran Escriba a fost legat de salariul ridicat al românului, de peste un milion de euro pe an, combinat cu randamentul scăzut pe care l-a avut sezonul trecut.

Sursa citată a precizat că Săpunaru va contesta ruperea unilaterală a contractului său.

Fundaşul Cristian Săpunaru a semnat, în iulie 2013, un contract pe trei sezoane cu Elche, după ce sezonul anterior evoluase tot în Spania, la Real Zaragoza.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Controversatul Gabriel Ciprian Ene, Secretar General al Guvernului la propunerea PSD

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată