Clubul Manchester United a fost vândut

Frații Glazer au scos clubul la vânzare în urmă cu șapte luni. Noul proprietar va cheltui pe lângă suma de achiziție încă 928 de milioane de euro pentru a întări imediat echipa și se vor lichida toate datoriile făcute de foștii proprietari americani.

Manchester United - arhiva foto

Manchester United - arhiva foto

Șeicul Jassim bin Hamad Al Thani (emiratul Qatar) ar fi câștigat cursa cu Sir Jim Ratcliffe pentru Manchester United, licitând până la 6 miliarde de euro, scrie ziarul local Al Watan, citat de gsp.ro

Tratativele cu șeicul Jassim au fost încununate cu succes și transferul de putere se va oficializa în scurt timp”, a confirmat ziarul local Al Watan, deși surse apropiate miliardarului au dezmințit informația.

Jassim bin Hamad Al Thani

Jassim bin Hamad Al Thani

Săptămâna trecută, Jassim bin Hamad Al Thani a depus a 5-a şi ultima sa ofertă pentru cumpărarea clubului Manchester United, estimată de mass-media la 5,8 miliarde de euro, la care s-ar adăuga investiţii totale de un miliard de euro.

Rivalul său în cursa pentru achiziţionarea grupării de pe Old Trafford e miliardarul britanic Sir Jim Ratcliffe, fondatorul grupului Ineos, care a făcut, la rândul său, mai multe oferte pentru cumpărarea lui United.

Familia Glazer e proprietara lui Manchester United din mai 2005, iar în noiembrie 2022 a anunţat că intenţionează să vândă clubul, sperând să obţină 7 miliarde de euro în schimbul acestuia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan