Cluj: 12 militari americani, răniţi după o paraşutare, la exerciţiul Swift Response 17-1. Soldaţii au fost internaţi la spital

Cluj: 12 militari americani, răniţi după o paraşutare, la exerciţiul Swift Response 17-1. Soldaţii au fost internaţi la spital

Doisprezece militari americani care au participat la o paraşutare de noapte în cadrul exerciţiului Swift Response 17-1 de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii au fost răniţi şi internaţi la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. Zece dintre ei vor fi externaţi în următoarele 48 de ore.

Ofiţerul de Relaţii Publice din cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve, Brent M. Williams, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că starea militarilor americani este stabilă.

”12 soldaţi americani au suferit răni în cadrul paraşutării de noapte care a avut loc vineri în cadrul exerciţiului de la Câmpia Turzii. Aceştia au primit tratament medical de urgenţă pentru răni şi au fost transportaţi la Spitalul Militar Cluj-Napoca pentru investigaţii ulterioare. Zece dintre militari se vor întoarce în cadrul unităţii în următoarele 24 – 48 de ore, iar ceilalţi 2 vor rămâne intenaţi pentru tratament şi observaţii în urma rănile căpătate. Starea medicală a celor 12 soldaţi este stabilă”, a spus Williams.

Majoritatea rănilor suferite au fost la picioare în urma aterizării cu paraşuta.

În cadrul Swift Response 17-1, exerciţiu de sprijin pentru exerciţiul multinaţional Saber Guardian 2017, au participat forţe şi mijloace din regimentele americane 143 Infanterie Texas şi 2 Cavalerie, respectiv 800 de militari şi tehnica aferentă, din Forţele Aeriene Române, aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Socat, personal şi tehnică aferentă, iar din Forţele Terestre Române au participat aproximativ 150 de militari cu transportoare amfibii blindate şi sisteme de apărare antiaerienă Gepard.

Scenariul conceput pentru acest exerciţiu a prevăzut, sâmbătă dimineaţă, înconjurarea, ocuparea, securizarea şi operaţionalizarea în favoarea aliaţilor a unei baze militare, în acest caz a Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii. Acţiunea militară a început la ora 4 şi s-a încheiat după patru ore.

Exerciţiul Swift Response 17-1 a mai cuprins, vineri, paraşutarea de materiale şi tehnică militară, inclusiv vehicule americane Humvee, din avioane Hercules, care au decolat de la Baza Aeriană Papa din Ungaria, pe un câmp din apropierea Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, iar vineri seara, de la ora 23, s-a executat paraşutarea a peste 500 de militari americani care, ulterior, au participat la ”atacarea” bazei româneşti.


populare
astăzi

1 BREAKING Instanţa a dispus confiscarea a 19 hoteluri şi băi termale / Condamnări grele în dosarul DIICOT privind devalizarea staţiunii Băile Herculane

2 Rubicon, unitatea de elită a armatei ruse, a întors soarta bătăliei din Pokrovsk / Soldat ucrainean: Înainte ca Rubicon să intre în luptă, „era ca o vac…

3 VIDEO Ucraina a lovit celebra cale ferată trans-siberiană a Rusiei!

4 Sondaj CURS / Băluță conduce cu 27%. Candidatul pe care alegătorii nu l-ar vota sub nicio formă

5 Un șofer și-a făcut praf BMW-ul de peste 100.000 de euro la câteva minute după ce l-a cumpărat: s-a răsturnat între Galați și Brăila