Cluj: Grupare bănuită de operaţiuni ilegale cu substanţe cu efect psihoactiv, destructurată de DIICOT

O grupare infracţională care procura substanţe cu efect psihoactiv, pentru consum propriu şi pentru a le vinde, a fost destructurată de procurorii DIICOT în urma unor percheziţii efectuate, luni, în municipiul Cluj Napoca şi în comuna Floreşti.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, procurorii şi poliţiştii din cadrul BCCO Cluj au efectuat 11 percheziţii domiciliare la persoane suspectate de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse. ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2018, pe raza municipiului Cluj-Napoca şi a comunei Floreşti din judeţul Cluj acţionează o grupare infracţională care procură din Ţările de Jos, manipulează, depozitează şi distribuie produse susceptibile a avea efecte psihoactive către consumatori de pe raza celor două localităţi", se precizează în comunicatul DIICOT.



Potrivit unui comunicat al IGPR, substanţele psihoactive au ar fi fost comandate online şi primite din Olanda prin intermediul unei firme de curierat.



În urma percheziţiilor, 10 persoane au fost conduse la sediul DIICOT Cluj pentru audieri.



Totodată, au fost ridicate sumele de 68.700 de lei şi 9.800 de euro, 110 grame de cannabis, 240 de grame de substanţe cu efect psihoactiv, cinci laptopuri, 26 de telefoane mobile, un grinder, cinci cântare electronice, un hard-disk, o puşcă airsoft, un pistol airsoft şi un pistol cu glonţ cu cinci cartuşe.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj-Napoca şi al Grupării de Jandarmi Mobilă " Ştefan Cicio-Pop" din Cluj-Napoca. AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la CCR! / Trei judecători denunță autosesizarea ilegală a Curții

2 Surpriză de proporții / Rusia ar fi golit celebrul depozit de explozibili de la Cobasna, din Transnistria, supranumit „Hiroshima Europei”!

3 Construcțiile uriașe de pe Autostrada A1 care schimbă Valea Oltului. Cum avansează lucrările la pasajul pentru urși și tuneluri

4 Septembrie se anunță mai cald decât de obicei: Vreme de vară în majoritatea țării

5 Râcă la PSD din cauza lui Georgescu...