Cluj: Protest împotriva premierului Victor Ponta și a lui Ioan Rus

Cluj: Protest împotriva premierului Victor Ponta și a lui Ioan Rus

Circa 500 de persoane au protestat, joi seară, la Cluj, împotriva premierului Victor Ponta și a ministrului demisionat al Transporturilor, Ioan Rus. Protestatarii au purtat pancarte cu lozinci antiguvernamentale și au cerut demisia premierului.

Ei s-au adunat în Piața Unirii începând cu ora 19,00, în urma unor apeluri făcute pe rețelele de socializare, iar printre participanți s-au numărat membri ai PNL și ai M10.

Premierul Victor Ponta i-a acceptat joi demisia ministrului Transporturilor, Ioan Rus.

"Regret situația generată de declarațiile dlui Ioan Rus! Acesta și-a asumat răspunderea și mi-a prezentat demisia din funcția de ministru! Am acceptat demisia și săptămână viitoare vom discuta despre înlocuitorul la acest portofoliu!", a scris Ponta pe Facebook, la scurt timp după ce a avut o discuție la Palatul Victoria cu Ioan Rus.

Mai mulți lideri politici i-au cerut joi demisia lui Ioan Rus pentru o serie de declarații făcute într-o emisiune televizată despre românii din străinătate și despre familiile lor.

''România are 3 milioane de oameni să zicem, din forța activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betoniști, fierari și așa mai departe. Lucrează în construcții, autostrăzi prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate'', a declarat Ioan Rus.

Ulterior, ministrul Rus a transmis un comunicat de presă în care și-a cerut scuze și a susținut că formularea folosită este o ''generalizare artistică, o licență''. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

3 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

4 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

5 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret