Cluj: Spitalul de recuperare a declanșat o anchetă în cazul unui medic acuzat că a operat un deget greșit

Cluj: Spitalul de recuperare a declanșat o anchetă în cazul unui medic acuzat că a operat un deget greșit

Conducerea Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca a declanșat o anchetă internă în cazul chirurgului Alexandru Georgescu, acuzat de un pacient că i-a operat un alt deget de la mână decât cel suferind.

Managerul Spitalului de Recuperare, Sanda Patrichi, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că ancheta este în derulare în cazul respectiv.

''Avem o anchetă internă în derulare și în momentul în care se finalizează pot să vă spun orice detalii rezultă din anchetă. Pacientul a fost într-adevăr pacientul nostru, s-a intervenit asupra lui, dar mai departe vă voi spune când se finalizează'', a spus Sanda Patrichi.

Ea a mai spus că s-a autosesizat în cazul respectiv și că pacientul n-a făcut vreo sesizare.

Sursa foto: Vlad Manases / Facebook

Pacientul, Vlad Manases, a scris pe contul său de socializare că el l-a atenționat pe medic. ''Vine profesorul și începe să taie. După o jumătate de oră încep să îmi pun întrebări. Brațul începe să mă doară groaznic și mă gândesc în momentul acela că degetul meu mic e cam ferit de băieții aceștia care se distrează de minune. Îi spun doctorului că anestezia și-a făcut bine efectul în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se oprește, belește ochii și-i face mari, și mă întreabă: 'Dar nu la degetul mijlociu ai probleme?' 'Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat.' Am stat de 2 ori mai mult pe masa aia de operații decît ar fi trebuit să stau'', a scris Vlad Manases pe contul său de socializare .

AGERPRES / (A — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 „O recesiune cum nu au avut în 250 de ani” / Ce ar însemna ca Europa să vândă activele și titlurile de stat care reprezintă datoria SUA

2 „Ați venit aici să ucideți oameni pentru bani”. Mărturia unui sârb despre experiența în armata rusă

3 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel Ploiești a hotărât reluarea de la zero a procesului lui Liviu Luca, fostul cap al sindicatului din Pe…

4 General american / Dacă Ucraina trece de această iarnă, Rusia pierde războiul

5 Ce se ascunde, de fapt, în spatele noii legi a cetățeniei din Ucraina. Expert: „România a făcut multe, dar într-o manieră prea puțin vocală”