CNA a amendat România TV cu suma de 10.000 de lei. Somații publice și pentru alte posturi TV

CNA a amendat România TV cu suma de 10.000 de lei. Somații publice și pentru alte posturi TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, marţi, cu o amendă de 10.000 de lei postul România TV din cauza încălcării legislaţiei în domeniu referitoare la folosirea unui limbaj injurios într-o ediţie a emisiunii "România la raport".

CNA a sancționat cu somație publică și PRO TV și Antena Stars FOTO: Mediafax

Întrunit în şedinţa publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis, în unanimitate, să aplice o amendă de 10.000 de lei postului România TV pentru emisiunea "România la raport" din data de 12 septembrie, în cadrul căreia nu au fost respectate dispoziţiile art. 40 alin. (5) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora "Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

Propunerea a fost făcută de Valentin Jucan, membru CNA, care, iniţial, a optat pentru o amendă de 15.000 de lei.

„Invitaţii nu sunt obligaţi să cunoască Legea audiovizualului. Persoana care este nu doar obligată să cunoască legea, ci şi să o aplice este moderatorul. Dacă nu cunoaşte sau dacă îi scapă anumite aspecte din Legea audiovizualului sau din Cod, măcar gestul de decenţă şi de moralitate ar fi împins o femeie (realizatoarea Andreea Creţulescu - n.r.) în a opri un invitat să spună 'v-aţi tras-o şi v-o trageţi în grup' ş.a.m.d. Nu reiau. În propunerea pe care o fac nu mă refer la a aborda un subiect într-o modalitate critică, fiindcă este viziunea unui post de televiziune sau a unui jurnalist. Eu mă refer la articolul 40 alineatul 5 din Cod, care spune că prezentatorii şi moderatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită să abordeze un limbaj injurios. Deci, aici ne învârtim", a spus Valentin Jucan.

În aceeaşi şedinţă, CNA a sancţionat cu o somaţie publică postului PRO TV pentru ediţia din 27 iulie a emisiunii "La Măruţă", difuzată fără a se ţine cont de prevederile art. 18 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, potrivit cărora "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: (...) c) persoane în ipostaze degradante, chiar dacă acestea şi-au dat acordul".

O somaţie publică a primit şi postul Antena Stars, din cauza faptului că, la difuzarea interviului întregistrat la Neversea cu George Buhnici, în emisiunea "Xtra Night Show" din data de 15 iulie, radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 47 alin. (3) lit. b) din Codul audiovizualului care stipulează că "Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...