CNA a retras licenţa Canal 33 Bucureşti, obţinută de Alexandru Răducanu anul trecut după 5 solicitări

CNA a retras licenţa Canal 33 Bucureşti, obţinută de Alexandru Răducanu anul trecut după 5 solicitări

CNA a respins, joi, prelungirea termenului de intrare în emisie pentru televiziunea Canal 33 din Bucureşti, fapt pentru care proprietarul, Alexandru Răducanu, a pierdut această licenţă obţinută în urmă cu un an prin societatea Canal 33 Network SRL.

CNA a retras licenţa Canal 33 Bucureşti, obţinută de Alexandru Răducanu anul trecut după 5 solicitări

Radu Herjeu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a subliniat că licenţa a fost retrasă din cauza faptului că membrii CNA nu au încredere în proiectul acestei televiziuni şi nici în seriozitatea celor care se vor ocupa de acesta. El a mai spus că retragerea licenţei nu a fost cauzată de o eventuală depunere întârziată a solicitării de prelungire a licenţei.

Niciunul dintre cei opt membri ai CNA prezenţi la şedinţa de joi nu a votat în favoarea solicitării de prelungire a licenţei. Consiliul a respins în unanimitate această acordare de "răgaz" pentru Canal 33.

În cadrul şedinţelor anterioare, practica CNA era de a retrage licenţe în cazul în care nu era respectat termenul de depunere a documentelor (solicitarea de prelungire a licenţei sau solicitarea de prelungire a termenului de intrare în funcţiune).

Articolul 57, alineatul 1, litera a din Legea audiovizualului prevede că "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu începe difuzarea serviciului de programe, în condiţiile stabilite prin licenţă în termen de 12 luni de la obţinerea licenţei audiovizuale; Consiliul poate acorda două prelungiri succesive de câte 6 luni în situaţii justificate".

În şedinţa de joi, reprezentantul Departamentului Juridic a explicat membrilor că nu poate fi retrasă o licenţă pentru depunerea întârziată a documentelor. În acest caz societatea poate fi somată. Însă, retragerea licenţei se poate face în cazul în care CNA consideră că nu sunt justificate situaţiile în care se solicită prelungirea.

Societatea Canal 33 Network SRL a obţinut licenţa audiovizuală pentru Canal 33 din Bucureşti, cu difuzare prin reţelele de cablu, pe 17 februarie 2015.

Televiziunea nu a început să emită, iar termenul de 12 luni pentru intrarea în funcţiune, prevăzut de articolul 57, alineatul 1, litera a din Legea audiovizualului, expiră anul acesta, pe 17 februarie.

Potrivit articolului 12 din Decizia CNA 277 din 2013, societatea are dreptul la două prelungiri de şase luni ale acestui termen de intrare în emisie.

Conform documentelor CNA, Canal 33 Network a depus o astfel de solicitare pe 27 ianuarie, dar fără a respecta articolul 12, alineatul 3 din Decizia 277: "În situaţii justificate, titularul unei licenţe audiovizuale poate solicita prelungirea termenului de 12 luni prevăzut la art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, în condiţiile prevăzute în acelaşi articol. Cererea de prelungire va fi însoţită de documente care să susţină solicitarea şi trebuie transmisă în termenul prevăzut la alin. (2) lit. b)".

Tot articolul 12, la alin (2) lit. b) prevede: "cu cel puţin 30 de zile înainte de data împlinirii termenului de retragere a licenţei prevăzut la art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, în cazul difuzării prin reţele de comunicaţii electronice".

Acţionarul majoritar şi administratorul societăţii, Alexandru Răducanu, a motivat solicitarea de amânare a termenului de intrare în funcţiune în textul adresei trimise către CNA, spunând că televiziunea se află în faza finală a pregătirilor tehnice pentru obţinerea autorizaţiilor şi pentru a începe să emită, dar studiourile nu sunt complet amenajate, persoane de decizie din sfera personalului editorial au părăsit echipa, iar echipamentele tehnice sunt în mare parte în afara ţării.

Răducanu a menţionat că societatea a suferit daune financiare şi din cauza procesului îndelungat de obţinere a licenţei. Acesta a obţinut licenţa după a cincea solicitare. Faptul că a societatea a trebuit să tot revină la CNA cu solicitarea de licenţă, după ce proiectul a fost respins de patru ori, a cauzat afectarea credibilităţii şi a viabilităţii proiectului în faţa investitorilor. "Suntem încă în negocieri pentru obţinerea unor finanţări necesare demarării proiectului în condiţii optime", a spus acesta.

Prezent la CNA, Alexandru Răducanu a spus că în acest an echipa sa a reşit să realizeze materiale video pe care le difuzează prin internet, ca un fel de "antrenament" pentru emisia propriu-zisă.

Alexandru Răducanu activează pe piaţa media din România de mai mulţi ani, fiind fondatorul publicaţiilor Business Woman şi The Marketer.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /