CNA: Estrada TV - amendă 10.000 de lei; informaţii antivacciniste promovate în emisiuni din 2 noiembrie

CNA: Estrada TV - amendă 10.000 de lei; informaţii antivacciniste promovate în emisiuni din 2 noiembrie

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, joi, cu amendă de 10.000 de lei, postul Estrada TV, din cauza încălcării legislaţiei audiovizuale referitoare la informarea obiectivă a publicului, prin difuzarea unor opinii contrare vaccinării împotriva COVID-19.

Potrivit unui comunicat al CNA, transmis joi AGERPRES, monitorizarea a cuprins emisiuni difuzate în data de 2 noiembrie în cadrul cărora au fost abordate teme legate de pandemia de COVID-19.

Amenda, votată în unanimitate de membrii Consiliului, a fost propusă de Valentin Jucan, membru CNA, din cauza încălcării articolului 3 (alin 2) din Legea audiovizualului, care prevede că "toţi radiodifuzorii au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor".

"Există o construcţie foarte bine asumată. Nu sunt nişte întâmplări, nu sunt nişte materiale difuzate într-un context care se desfăşoară, care se dezvoltă cu rapiditate, astfel încât să nu existe timp de reacţie. Există un format care este preluat dintr-o sursă externă, (...) există toate elementele care sunt suficiente pentru noi şi care ne arată că materialul editorial şi intenţia editorială este una cât se poate de clară. Ba mai mult, cred eu şi cu acordul dumneavoastră putem să consimţim acest lucru, există o intenţie şi este identificată o modalitate prin care se încearcă o 'fentare', o eludare a elementelor noastre, în sensul că aceste materiale sunt mutate într-o altă zonă care le produce pentru postul de televiziune şi cumva se încearcă o disculpare, o ejectare a responsabilităţii în afara zonei editoriale", a spus Jucan.

Mircea Toma, membru CNA, care a propus anterior sancţionarea postului cu o somaţie, în baza articolul 64 (alin. 1) din Codul audiovizual, şi-a retras propunerea.

"A fost o surpriză neplăcută să intru în contact cu un produs editorial de asemenea calibru. Tocmai mă antrenam cu produse ale unor colegi de la posturi de televiziune unde tendenţiozitatea şi informaţiile care sunt neconforme, uneori explicit false, sunt camuflate cu ceva mai multă grijă. Aici nu mai există camuflare. Este un discurs fluviu antivaccin (COVID-19 n.r.)", a spus Mircea Toma.

El a precizat că materialele, provenind de la diverse surse, "sunt prezentate pe post fără nici o analiză, fără raportare la date alternative".

"Ar fi fost foarte uşor să verifice şi categoria de emiţător, categoria de surse care este adunată aici. Sunt antivaccinişti cu notorietate care amestecă informaţiile. (...) În principiu este vorba despre o colecţie de emiţători, de persoane, străini, care sunt prezentaţi pachet într-un material fluviu, în care fiecare, pe rând, îşi expune o teorie, care, raportată la teoriile ştiinţifice, nu se califică pentru a putea fi recunoscută ca informaţie corectă", a punctat Toma.

Totodată, la propunerea preşedintelui CNA, Cristina Pocora, postul Estrada TV a fost sancţionat cu o amendă de 5.000 de lei, din cauza încălcării articolului 2 (1) din Deciziei 412/2007 a CNA privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?