CNADNR: Montarea separatoarelor de sens pe DN1 se execută și pe timpul nopții

Lucrările de montare a separatoarelor de sens pe drumul național DN1 se va desfășura și pe timpul nopții, începând de marți, decizia fiind luată de conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) pentru creșterea ritmului de montare, a anunțat, marți, instituția.

Programul lucrărilor executate noaptea este de luni până vineri în intervalul orar 22,00 — 5,00.

De asemenea, în timpul zilei, lucrările se vor desfășura de luni până vineri, între orele 10,0 — 17,00, vineri, în intervalul orar 10,00 — 14,00, iar sâmbăta de la 7,00 la 13,00.

CNADNR precizează că lucrările executate vor afecta ambele căi de circulație și vor fi închise benzile centrale, iar circulația se va desfășura pe doua benzi pe sens.

"Menționăm că în zilele de sărbători legale nu vor fi executate lucrări, nefiind instituite restricții de circulație. Montarea acestor separatoare este foarte importantă pentru asigurarea siguranței circulației. CNADNR, împreună cu Poliția Rutieră au stabilit că toate aceste lucrări să se desfășoare în anumite intervale orare, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul lucrărilor asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic", precizează compania de drumuri.

CNADNR face apel în continuare la șoferi sa circule cu respectarea regulilor de circulație, mai ales cu viteza legală, pentru ca montarea acestor parapete nu va exclude producerea de accidente cauzate de viteza excesivă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei